IronMan. The story. Drumul de la alergatoare la triatlonista, in 18 luni

IronMan. The story

Austria Klagenfurt. E putin peste zece seara si alerg catre finishul concursului. Nu stiu de unde mai am forta dar mintea mea a visat la acest lucru toata ziua. Depasesc cativa competitori care au renuntat la alergare pentru mers, miscandu-si corpul mai mult din inertie. Din spate arata ca niste zombie. Lumea din jur aplauda si ne trimite felicitari. Ii vad, dar nu ii mai aud. E intuneric in parcul central, ma opresc sa intreb un voluntar pe care alee intru catre finish si mi se arata calea. In fata mea e un alt culoar intunecat, cam 100 metri la finalul caruia e o lumina puternica. Acolo, se vor termina cele 15 ore de chin si va incepe extazul. Pe sprintul de final, mi-am adus aminte de cele 18 luni de antrenamente, prima lectie de inot, cand am petrecut primele 10 minute sa invat cum se pune casca pe cap, teama de SPD-uri, primele cazaturi la bicicleta, atipitul in sala de forta de la sase dimineata, lipsitul de la munca si recuperat sambata… Toate imi trec rapid prin minte dar, ciudat, nu mai conteaza efortul, nu mai conteaza nimic. Imi aud doar respiratia si pasii. Sunt impacata cu mine. Zgomotul devine din ce in ce mai tare, lumina la fel iar eu ma opresc la 15 metri de finish, la inceputul covorului rosu. Deja MC-ul concursului imi striga numele si tara de provenienta si incurajeaza spectatorii pentru urarea finala. Acestia intra in delir, aplauda, ma apropii de ei si ne atingem palmele iar voluntarii care sunt pe covor creaza un culoar din bratele lor. Am trecut printre ei, am urcat pe podiumul de finish, in timp ce aud in toate boxele din jur, la cel mai inalt volum ever, ceea ce voi tine minte toata viata:

Adriana, YOU ARE AN IRONMAN!

A. Proiectul. Cum am ajuns aici? In acelasi registru pe care l-am tot repetat din 2013 si pana in prezent: “Viseaza-Planifica-Actioneaza. Apoi, Repeta”. Sau, metoda lui Rosu. Pana acum, formula nu a dat gres, ba, dimpotriva, mi-a adus cele mai mari si mai dense satisfactii pe care le-am avut in viata mea. Doar in 4 ani (frumosi). Inca dinaintea finalizarii proiectului 777, m-am gandit sa devin triatlonista, ca doar, nu degeaba se spune “omul, cat traieste, invata”. Ca sa devin, trebuia sa invat celelalte doua discipline, complet noi pentru mine: inot si bicicleta. Pentru a fi sigura ca ma tin de ele, mi-am propus un target suficient de mare care sa puna presiune pe mine sa-l indeplinesc. Asa functionez eu, nu inteleg de vorba buna :) Dintre toate concursurile de triatlon cunoscute, IronManul ma speria cel mai tare si iata cum a devenit tinta perfecta pentru a incepe antrenamentele.

Sunt multe persoane care isi doresc lucruri ori actiuni dar se blocheaza in etapa a doua, planificarea, deoarece nu reusesc sa ajunga la acel plan perfect pe care si-l doresc, inainte de actiune. Ceea ce nu e tocmai eficient. In niciunul din proiectele mele nu am avut conditii perfecte de la inceput. Ba dimpotriva, totul parea imperfect. Foarte multe elemente lipseau din peisaj, cu toate astea, le-am trecut la categoria “de invatat” sau “aici intreb pe altcineva cum a facut”. Multe intervin pe parcurs si nici macar nu le iei in calcul dar, chiar si asa, gasesti o cale. “If there is a will, there is a way” am citit pe undeva si e maxim valabila. La fel s-a intamplat si cu Iron-ul. Un traseu de 3.8km de inot in lac a inceput cu prima lectie de inot, in bazin. Luata chiar atunci cand imi traiam succesul 777 care, in alte conditii, ar fi trebuit sa-mi asigure “linistea” pe urmatorii ani. Doar ca trecutul e ceva care contribuie la devenirea mea insa nu imi poate fi motivatie tot timpul, de aceea nu tin nimic din medalii, trofee, cupe sau orice altceva la vedere. Nu vreau sa ma incarc din ceea ce am facut ci sa raman umila in fata unui univers imens, cu o gramada de posibilitati si lucruri de invatat in continuare.

B. Antrenamentele. Nu mai spun ca experienta mea sportiva a fost 33 de ani redusa la orele de volei in generala, ore de plimbare in Gradina Botanica prin liceu (in ora de educatie fizica (si nu numai)), aruncarea cu privirea prin facultate si apoi, iesit la terase cand am intrat in campul muncii si, nu in ultimul rand, donatiile la salile de sport. De la 33, m-am apucat de alergare, la 34 a devenit mai serioasa treaba iar la 35 aveam deja doi ani de alergare. De cand am comunicat lui Flabio Carmona noul meu target, lucrurile au luat o intorsatura diferita. Mai intai, Flabio s-a inchinat (cand a auzit ca nu stiu sa inot si sa biciclesc), apoi s-a enervat ca noi, romanii, suntem nebuni si vrem ca lucrurile sa se intample imediat, apoi m-a amenintat ca e de acord sa ma antreneze daca fac lucrurile "la modul serios", cu antrenamente zilnice si fara scuze.

Zis si facut iar in oct 2015 am inceput prima lectie de inot, cu sedinte o data pe saptamana in primele trei luni. Apropo de conditii departe de a fi perfecte. In dotare aveam doar un costum de baie cumparat din decathlon (parca 80 lei), casca am primit-o de la un prieten care avea o gramada de la concursuri, ochelarii mi i-a imprumutat Flabio iar pluta era in dotarea cursului de inot. Pret de zece minute casca nu vroia sa intre pe cap, urmatoarele zece minute m-au convins ca e sigur sa intru in apa de 210 cm desi am 167 cm si alte minute bune sa intru efectiv pe unul din culoarele din mijloc (pentru necuoscatori, fara nivel de sprijin sau orice altceva) ca un bolovan rigid de 200 kile. Dupa cele trei luni, am crescut frecventa la 3 sesiuni de inot pe saptamana si am tinut-o asa in continuare, incepand lucrul cu Flabio si Flory, cea care a avut grija de incepatorii clubului in fiecare vineri. Am inghitit apa cu toptanul (se mai intampla si acum), am trecut prin emotii mari la fiecare noua provocare, primul bazin fara pluta, prima iesire in lac, primul inot in mare, primul moment de panica cand in mare erau valuri care s-a soldat cu primul DNF la Aqua Challenge 2016. Si nu in ultimul rand, cea mai chinuitoare cursa la Transfier, cand inotul din Vidraru m-a facut sa ma gandesc la monstri, lighioane si alte nationalitati de gen, de am iesit din apa complet buimacita si obosita :)

Bicicleta a fost (si este) o mare provocare din cauza de frica de viteza. Am cumparat-o in iunie 2016, dupa ce avusesem prima experienta la Fara Asfalt cu un mtb de inchiriat, de s-au inchinat colegii mei din club cand au vazut-o! Miss Pisicovici, pe numele ei, a facut primul drum oficial, de la magazinul MosIonRoata pana in Berceni, in trei ore, cu mine PE LANGA EA! Eram si caraghioase amandoua (bine, mai mult eu) dar, cum nu stiam sa merg pe ea, nu stiam care-i treaba cu franele, nu mai zic ca pinioane, foi si alte chestii tehnice ma depaseau complet. Ce-i drept, nici acum nu sunt la un stadiu mai avansat! Din cauza de trafic intens (nici nu ma gandeam sa merg pe strada cu ea) si lipsa de autostrada speciala pentru bicicleta pe traseul Stefan cel Mare - Berceni, mi-am asumat drumul si am facut un cross training pana acasa (mers pe langa ea si atentie sa n-o scap ori sa pic peste). Cel mai usor a fost sa incep ture de weekend pe trasee nefrecventate de masini, pentru a-mi asigura echilibrul, apoi, am completat cu lucru pe hometrainer pe timp de iarna/primavara si inceput ture lungi odata cu lasarea caldurii. Aici este poate zona cea mai sensibila mie, deoarece, inca nu trag suficient de bine, asadar, viteza este inca mica, iar mersul cu o mana e la un nivel foarte foarte firav, ceea ce ma impiedica sa mananc ori sa beau din mers. A, da, si mai este frica de viteza, mai ales combinatia viteza si curbe, ceea ce imi creaza discutii cu Catalin Mantescu, de fiecare data.

Alergare. Singura chestie pe care o mai facusem inainte si pe care mi-a fost mult mai usor sa o lucrez. Ce stiam de dinainte, cu exercitiile tehnice invatate de la Flabio, mi-au adus o eficienta foarte buna in alergare si timpi din ce in ce mai mici. 

Core strength. Am mai zis-o si o mai zic: cea mai buna investitie ever! Aici, Flabio si Kivu s-au intrecut pe ei si au creat un program foarte bine structurat, in care nu numai ca ne-am intarit articulatii si tonifiat musculatura, dar ne-am corectat pozitiile pentru toate cele trei discipline, mie mi-au redus durerile de genunchi si spate, noua tuturor ne-au crescut performantele foarte mult in aceste sase luni de antrenament (si patratelele 😜). In plus, adaugarea de exercitii de stretching, ne-a crescut mobilitatea, lucru esential in viata de toate zilele, cu sau fara sport. Accidentarile s-au diminuat foarte tare iar asta e o confirmare ca pregatirea a fost sustinuta.

Indiferent de ce forma de miscare voi alege de acum incolo, sunt absolut convinsa ca stretching-ul si core strengthul vor face intotdeauna parte din programul meu sportiv.

Pe principiul "pregateste-te pentru ce e mai rau dar asteapta-te la ce e mai bun", planul de antrenament a fost mereu o combinatie din toate cele patru discipline, in functie de ce aveam de lucrat mai mult, ce probleme mai interveneau pe parcurs. De regula, calendarul arata: 3 inot + 3 bicicleta + 3 alergare + 3 core strength, 12 antrenamente pe saptamana, din care cele de weekend mai lungi (long run, long bike, long swimm).

C. Antrenamente & Job & Personal life. Exclud titulatura de sportiva si o sa-l citez aici pe amicul Dragos care, se autointituleaza "pasionat al sportului". Nu sunt o sportiva, nu am fost niciodata insa, jur pe rosu ca am avut o pregatire asemanatoare unui sportiv profesionist. Unul care pleaca de acasa la 6 dimineata si ajunge la 21.00 trecut de fix, cu doua antrenamente incluse si job 09.00 - 17.30. Rucsacul a fost prietenul meu in tot acest interval, exclus tocuri, posetuta si par aranjat iar hainele sport au fost aliatul meu principal. De nenumarate ori m-am gandit ca as cumpara o masina ca sa ma imbrac si eu ca lumea normala dar, raman la parerea ca in Bucuresti, inca e mai rentabil fara. Nu a fost simplu, pentru orice lucru din categoria "others", m-am invoit la birou cu permisiunea de a recupera orele respective. Multumesc colegilor pentru intelegere si suport! Fara aceste valori, sarcina mea ar fi fost mult mai dificila. A fost greu? Evident! Dar, de fiecare data cand treceam prin momente cu o energie mai scazuta, ma intrebam ce as face daca as renunta la sport. Cum mi-as petrece acele ore. Si, de fiecare data ajungeam la concluzia ca le-as sta pe net, cel mai probabil. Televizor nu am, deci, riscul de a ma "uita" la TV a fost eliminat complet, asadar, timp alocat intr-un sens constructiv. Programul meu e avantajat de faptul ca nu am o familie/copii catre care sa-mi aloc timp. Sunt de acord ca prioritatile ar suferi modificari, nimic de zis. Cu toate astea, in Seven Sport Club sunt familisti si observ o determinare incredibila de a face sport si o seriozitate care ma ambitioneaza si mai tare. Sunt modelul meu de echilibru si imi doresc sa am aceeasi consistenta si balanta intre job & familie & interese personale. 

Sportul mi-a permis plecari diferite in cantonamente sau concursuri, de weekend sau de mai multe zile, ceea ce mi-a incarcat bateriile, asadar, nu am simtit nevoia, tot mai intalnita in jurul meu (mai ales acum, pe timpul verii) de a "intra in concediu". Le-am facut cu placere pe toate, fara exagerare, iar faptul ca nu m-am simtit duminica seara ca pica cerul pe mine de faptul ca ma duc la birou a facut sa fiu mai tot timpul pozitiva si optimista. Am avut tot timpul activitati diverse, toate pe gustul meu, ceea e mi-a permis sa fiu "prezenta" in fiecare dintre ele: sa imi imping limitele la sport, sa fiu implicata in relatia mea cu clientii bancii si procedurile de eficientizat, sa vorbesc cu patima oamenilor in rolul de Profesor de Educatie Financiara, ori sa expun din inima experientele din ultimii ani, in diverse prezentari la care am fost invitata. Apoi, sa ma bucur de un timp de calitate cand imi vizitam familia ori prietenii si sa respir oxigenul ideilor unor oameni mai destepti ca mine la seminariile TIF (Thinking is Fun), moderate de Adrian Nuta. Imi tonifiez nu doar musculatura ci si creierul 😉

D. Concursul IronMan Austria-Klagenfurt. Cel mai frumos traseu din toate cursele de IronMan isi spune si tind sa-i cred, chiar daca a fost primul pe care l-am facut. Aceasta era editia cu numarul 19 si este deja una cu traditie in zona. Toata lumea stie de eveniment si se pregateste ca atare. Foarte multi oameni ies in fata curtilor sa incurajeze concurentii si fac asta toata ziua, ceea ce mi-a parut incredibil. Venind dupa experimentul Ocean Lava de saptamana trecuta, chiar ca diferentele erau enorme. Ba mai mult, primaria a investit 300,000 EUR pentru nivelarea drumurilor, astfel incat coborarile sa fie line si nu abrupte, pentru evitarea accidentelor si o cursa foarte rapida. Multi participanti aleg sa vina aici pentru traseul rapid la bicla si cel plat de alergare, fiind cursa ce se termina in 2-3 zile de cand e anuntata. Ca fapt divers, organizatorii anunta 3000 concurenti, 2000 voluntari si 100,000 oameni prezenti in cadrul expo-ului.

In momentul inscrierii nu mai erau locuri disponibile decat prin compania lor de turism - Nirvana - asadar, prin ei am platit taxa de inregistrare. Ca fapt divers, platesti cam 200 eur in plus fata de taxa normala, cu mentiunea ca beneficiezi de ei prin servicii de cazare, bilete avion sau transferuri. Desi reticenta la inceput, am beneficiat de toata oferta lor si ii recomand cu incredere. S-au dovedit a fi un ajutor incredibil iar faptul ca lucreaza cu echipa IronMan de atata timp, le ofera knowhow si servicii specifice pe care alte companii nu ar avea cum sa le cunoasca. Am avut un sprijin incredibil in prezenta lui Flabio care a venit cu mine, fapt care a generat multe glume intre noi. Imi spunea ca nimeni din cei prezenti acolo nu vine cu antrenorul si or sa creada oamenii ca "delegatia Romaniei" e venita sa doboare recordul mondial. Eu si Jan Frodeno :))

Cum varianta mers cu masina/inchiriat masina a picat din start, am ales plecarea cu avionul pe ruta Bucuresti-Belgrad-Ljubljana + transfer 1h30m cu masina Nirvana (Intre timp, am mai primit o recomandare, zbor cu avionul pana la Venetia + inchiriat masina pana la Klagenfurt, varianta pe care au ales-o colegii mei din Seven pentru participarea lor de anul viitor). 

Hotelul a fost la 14km de start, transferul fiind asigurat tot de Nirvana. Fiind una din locatiile colaboratoare Nirvana si IronMan, mai erau destui participanti cazati aici, ceea ce facea ca la receptia hotelului sa fie intotdeauna un panou cu programul IronMan, calendarul pe urmatoarele zile, ora la care vine masina sa ne transfere si alte detalii necesare noua, participantilor. Zona era foarte linistita, in Hafnersee, cu spatii destinate pentru rulote, un parc imens pentru a te plimba, sta la plaja, picnic, activitati cu familia sau gasca de prieteni si acces la un lac foarte curat in care te puteai antrena sau balaci in voie. In plus, in ziua cursei, micul dejun era gata de la ora 04.00, ceea ce ne-a permis sa fim pregatiti ca la carte, cu transfer catre tranzitie la ora 05.00.

Cand am trecut granita dintre Slovenia si Austria, am intrat in niste curbe si urcari plus coborari din munti incredibile, ceea ce mi-a pus un mare nod in gat, spre amuzamentul lui Flabio care imi spunea ca asa e tot traseul si nu ma vede prea bine. Vremea a fost cam de 22-23 grade, cu 21 in ziua cursei si innorat ceea ce a ajutat mult cursa, spre deosebire de anul precedent cand au fost calduri foarte mari. Ma gandeam ca in Bucuresti sunt 37-40 de grade si am multumit Barbosului pentru asa conditii perfecte.

In saptamana cursei, am alternat trei zile de alimentatie cu preponderenta grasimi si proteine, urmate de alte trei zile cu preponderenta carbohidrati si proteine, din care ultima zi (sambata) exclus fibre de orice fel. Aici, ii multumesc lui Mihai Vigariu pentru recomandari le pretioase. Intotdeauna sfaturile sale mi s-au potrivit manusa si ma bucur ca am avut cursele fara probleme.

SWIMM/STREET BAG

Sambata, am participat la sedinta tehnica, un spectacol in sine in cadrul IronMan, cu un MC care stie ce zice si cu o abilitate de a te incuraja incredibila. A urmat depunerea bicicletei si a pungilor de bicicleta si alergare in tranzitie, mancare, suplimente, un pic de plimbare, incurajari din partea familiei si #teamSeven si revizuirea cursei pentru a doua zi, urmat de somn la ora 21.00. Se pare ca fiecare cursa importanta mie a fost cu nabadai cand e vorba de somn si IronMa a respectat traditia. Dupa ce m-am pus la somn, m-am trezit foarte odihnita, fara ceas, cu un zambet pe toata fata, gandindu-ma ce bine am dormit si apoi

BIKE BAG

ma uit la ceas. "Decat" 23.00! Depresie 😖 Pana la 03.30 au mai fost cateva reprize de somn+trezit, unele cu acelasi zambet pe fata, care mi-au mai relaxat muschii, ajungand la startul competitiei ceva mai relaxata. 

La 04.00 am coborat la micul dejun: 1 ou fiert, 2 chifle cu unt si miere, doua banane, ceai verde.

La 05.00 dimineata s-a deschis tranzitia, la 06.15 s-a inchis iar la 07.00 era startul, timp suficient sa iti verifici pentru ultima data echipamentul si bicicleta si sa te indrepti catre zona de start (vreo 10 min

RUN BAG

de mers pe jos). 

Cu jumatate de ora inainte de start am mai luat un gel si de acum, eram pregatita de start! Care a fost unul foarte frumos, mai intai al elitelor (sau pro, cum se numeau ei), in frunte cu Jan Frodeno venit sa doboare recordul IronMan si Ivan Rana, un alt favorit. Eu mi-am luat locul in segmentul >1h40m si am asteptat cuminte sa-mi vina randul. Spre deosebire de alte concursuri de triatlon, atletii nu se reped in apa ci sunt mai degraba temperati cand e vorba sa inoate 3.8km si celelalte probe de dupa. Lacul Worthersee este unul dintre cele mai curate si cristaline din cate am vazut iar Flabio impartasea aceeasi impresie. Inotul a fost pe trei laturi ale unei dreptunghi, ultimul segment fiind pe un canal separat al lacului, in care inotai in sensul curgerii apei, ceea ce facea o inaintare mai rapida. Insa, exact pe acel segment soarele batea exact din fata, apa era de 1 metru adancime si foarte tulbure de la toti cei care inotasera inainte. Fata de celelalte segmente, aici am simtit fiecare particula de nisip/praf din apa. Per total, 1h51m, un timp mai slab decat anticipam.

Tranzitia a decurs fara probleme si m-am pregatit pentru cea mai grea proba pentru mine - bicicleta. Doua ture de cate 90km cu 900m diferenta de nivel pe tura, 1800m in total. In momentul in care plecam eu in tura de bicla, Jan Frodeno tocmai incepea a doua tura, insotit fiind de politie si organizatori. Ma amuzam un pic, gandindu-ma cum ar fi fost sa stau la plasa da' mi-a trecut rapid :)) Traseul foarte frumos, nimic de zis, 95% cu circulatie blocata complet si doar 5% cu masini pe sens opus ori concurenti pe sens opus. cele doua dealuri de urcat imi stricau mie orice plan de timp mai bun, iar ultimii 25km presupuneau urcari/coborari si tot asa, de credeam ca nu se mai termina. Daca in prima tura am reusit sa ma tin de alimentatie, in cea de-a doua tura am renuntat la opririle dese pentru a ma incadra in timpul necesar, ceea ce stiam ca imi va afecta alergarea dar am zis ca voi compensa din mers. La km 90 aveam posibilitatea de a-ti lasa pachet, asadar, nu a trebuit sa ma car cu toate alimentele la mine, fiind facil sa faci realimentarea. De la punctele de hidratare am luat apa atunci cand se goleau bidoanele si isotonic. Fata de batoanele de ciocolata, sandvis, apa, isotonic, energyshot cu cafeina, am plusat si cu pastile de sodiu, pentru evitarea crampelor si asigurarea de saruri in organism. Cu mari emotii dupa proba de bicicleta, am intrat in tranzitie pregatindu-ma pentru alergare, spre usurarea mea, a lui Flabio si a intregii echipe care stateau cu sufletul la gura, asteptand fiecare noua veste de la "delegatia Romaniei".

Din acest moment, am simtit ca am revenit, in sfarsit, pe taramuri cunoscute. Desi increzatoare, m-am gandit cum ma va afecta nutritia insuficienta de la bicicleta. Pe la km 4 a inceput o ploaie marunta, cu jumatate de cer acoperita de nori si cealalta cu soare stralucitor, ceea ce a creat un curcubeu foarte frumos. In acel moment, m-am oprit, am admirat, am zambit si impacat cu mine si cu acest eveniment. Apoi, am oprit o doamna care trecea pe acolo si am rugat sa-mi trimita o poza a acestei privelisti pe adresa mea de email. Pe care am si primit-o peste doua zile :)

Ca o coincidenta, mi-am adus aminte de cursa din Antarctica, cand, exact in ziua plecarii noastre catre continentul alb, un curcubeu aproape identic a aparut pe cer, semn perceput drept pozitiv pentru mine. Doua curse cu greutate, precedate de acest semn :)

Dupa acest moment, mi-am reluat traseul prin parcul central, avand un ritm foarte bun dupa cele 10 ore de inot si bicicleta. Nutritia, de data asta, a fost pe baza de lichide si se baza pe geluri (2 pe ora), apa si energy shot cu cafeina (de la km 30). Pe la km 30 au aparut si primele semne de oboseala (anticipate cumva de deficienta de hidratare de la bicla) si pret de 5km am redus foarte mult viteza, pentru a ma linisti. Gelurile nu m-au ajutat si am trecut pe pepene rosu. La km 35 am luat o gura de cola care iarasi nu m-a ajutat si apoi un energy shot de la Isostar care si-a facut efectul, astfel incat dupa km 35 am prins iar puteri si m-am grabit catre finish pentru a ma incadra intr-un timp sub 5 ore la maraton. Traseul de alergare strabatea parcul central si o piata pietonala din centrul orasului, unde, de-o parte si de alta erau terase pline de oameni care aplaudau si incurajau toti participantii. Energia lor era molipsitoare si nu aveai cum sa nu te simti motivat si incantat ca esti acolo. Incredibila implicarea lor in acest eveniment!

Pe drumul de intoarcere catre finish, o salvare acorda primul ajutor unuia dintre concurenti, moment care mi-a dat ceva fiori pe sira spinarii. Era a doua salvare pe drum, dupa ce la bicicleta am vazut-o pe prima ce statea langa un biciclist cazut pe asfalt (intre timp, confirmat ca decedat 😓). Intr-adevar, nu e o cursa usoara iar daca nu-ti asculti corpul, lucrurile pot lua o intorsatura nefasta. 

Desi am lasat in urma la bicicleta doar cativa oameni, pe alergare, am recuperat din timp, reusind sa las in urma mea suficienti participanti. La un moment dat, numarasem pana la 25 insa, pe listele finale am vazut 84 de oameni! Nu i-am mai luat in calcul pe cei de pe lista DNF. Clar, de imbunatatit bicicleta!

Cu ultimele puteri m-am indreptat catre poarta de finish, trecand prin noapte, in acel parc care nu mai parea la fel cu cel prin care am trecut cateva ore inainte. De data asta mai intunecat, cu siluete stranii pe care le lasam in spatele meu dar pe care le incurajam sa mearga pana la capat, sustinatori neobositi sa ne transmita felicitari dar pe care nu-i mai auzeam si o liniste in care eram doar eu, pasii mei si amintirile antrenamentelor prin care am trecut, glumele facute cu ceilalti colegi de truda, cantonamentele sau concursurile la care am participat, jobul meu full time, momentele de oboseala, de stres precum si cele pline de satisfactia unui antrenament reusit sau o realizare la birou. Toate mi-au trecut prin minte, in special, acest drum de 18 luni in care m-am reinventat, pentru a nu stiu cata oara, aceasta satisfactie, deja incercata si inainte, de a munci pentru un scop indepartat, cu singura motivatie ca iti place ceea ce faci, ca stii cum, la final, vei deveni un om mai bun, mai intelept si, totodata, mai umil. Sunt atat de multe lucruri misto in aceasta lume, incat, mi se umezesc ochii de emotia descoperirii lor. Pana atunci, lucrez cu mine sa fiu sanatoasa, sa am grija de mintea mea, sa fiu echilibrata, sportiva si lucida pana la varste inaintate. Totodata sa ma iert, sa ma inteleg si sa fac pace cu mine si cu cei din jur! Sa nu disper, sa nu-mi fie teama, iar daca se intampla, sa ma incurajez si sa-mi zic acele cuvinte pe care nu le voi uita niciodata:

Adriana, YOU ARE AN IRONMAN!


Swimm & Bike & Run. AND HAVE FUN! :)