Mai sunt 41 de zile pana cand voi lua startul la ultima cursa extrema din palmaresul Grand Slam (alergari pe cele 7 continente + Polul Nord). Am aceasta cursa in cap din 2015, atunci cand terminam seria 777. Doar ca, abia acum se implineste proiectul. Am facut tot posibilul sa merg imediat, doar ca semintele mele au rasadit mult mai tarziu. In 2016 nu a fost sa fie, iar in 2017 organizatorul ma anunta ca nu mai sunt locuri. Asa cum e si firesc, am pastrat proiectul si am schimbat strategia. Mi-am zis, poate nu e timpul potrivit pentru mine. Am inceput sa accept faptul ca, uneori, indiferent cat de mult muncesti, rezultatele vin atunci cand e cel mai bine pentru tine, nu cand iti planifici. Prima data s-a intamplat cu maratonul de pe Everest, anulat cu o saptamana inainte de a pleca, din cauza cutremurului ce a avut loc in zona, si care m-a facut sa finalizez seria 777 in Vietnam.
Uitandu-ma in urma, imi dau seama ca toate aceste intarzieri au fost spre binele meu, desi, initial, pareau o adevarata catastrofa. In 2016, de exemplu, cursa de la Pol a fost cu probleme foarte mari din cauza conditiilor meteo nefavorabile, competitorii neavand posibilitatea de a ateriza pe calota arctica, cursa fiind intarziata doua saptamani! In tot acest timp, oamenii erau nevoiti sa-si rezolve partea de cazare din surse proprii, schimbarea biletelor de avion de asemenea, fara sa aiba garantia ca se va tine totusi cursa. Multi, s-au si intors acasa, nemaiputand astepta un semnal pozitiv din partea oficialilor responsabili de aprobarile necesare in zona.
Dar iata, astrele s-au aliniat (la start 😜 ), m-au lasat sa ma maturizez in voie iar acum (nu ma injurati) imi trimit si conditii mai apropiate de cele in care trebuie sa ma alerg, ca sa ma obisnuiesc phihic cu ideea unei alergari arctice. Am inceput seria proiectelor extreme cu o cursa in Antarctica iar dupa (sper eu) finalizarea cursei la Polul Nord, pot spune cu mandrie ca sunt bipolara iar lumea n-o sa ma creada nebuna :)))
Intamplator sau nu, cursa va avea loc pe 9 aprilie, a doua zi de Pasti si la 5 ani de cand am luat decizia de a alerga, semnificatia pentru mine fiind aceea de "iluminare", de trezire la o realitate in care exista o multitudine de motive pentru care sa te trezesti bucuros dimineata si o infinitate de oportunitati in univers prin care sa devenim persoane mai echilibrate, mai stabile emotional, mai intelepte si pline de sens.
Multe s-au intamplat in acesti 5 ani si, recapituland, includ aici:
- o stare generala de tristete si un discurs motivational de-al lui Andrei Rosu in urma caruia m-am decis sa alerg
- finalizarea maratonului de la Bucuresti si cautarea disperata a unui nou proiect din teama de a nu ma intoarce la viata depresiva de dinainte
- finalizarea seriei 777 ca un tribut platit lui Andrei Rosu si mesajelor sale "desteptatoare"
- startul unor lectii de inot si bicicleta si finalizarea unui IronMan
- blog, sponsorizari, discursuri motivationale, scena Tedx, prieteni, cunostinte, oportunitati, energie, energie, proiecte diverse, energie, incredere, energie, energie, incredere.
Maratonul de la Polul Nord reprezinta ultima frontiera pentru ca aici se opreste pentru mine seria proiectelor sportive extreme. Sportul a fost un instrument extraordinar sa capat incredere in propria persoana, sa ies din mocirla de confort in care ma afundam in fiecare zi si sa-mi caut adevarata identitate: aceea de persoana normala cu o energie extraordinara. De acum incolo, voi face sport ca un mod de viata, pentru a-mi pastra energia la cote maxime si pentru a fi un model pentru familia mea, aceea la care am inceput deja sa lucrez 😄 .
In plus, macar un pic si tot am pus bazele cercului de nebuni care merg la concursuri din ce in ce mai faine, in locuri din ce in ce mai extreme, in tari din ce in ce mai exotice. Comunitatea de sportivi amatori din Romania creste frumos, ceea ce e si normal si sunt convinsa ca ambitia noastra isi va arata roadele prin tot felul de clasamente mondiale.
Asadar, pe 9 aprilie, voi alerga in punctul maxim al lumii, in chiar Polul Nord Geografic, acum, mai pregatita sufleteste ca oricand, si sper sa pot transmite suficienta emotie in acest demers, astfel incat sa pot naste si in alte suflete o dorinta de reinventare, asa cum Andrei Rosu a nascut in mintea mea ideea de viata echilibrata in 2013. Pana la urma, fiecare zi e o miniatura a vietii noastre, asa cum ne traim zilele, asa ne este viitorul. Putem trai acelasi an de 75 sau 80 ori la rand si sa numim asta viata, ori putem actiona diferit in fiecare zi si sa ajungem pana la 100 si treaba noastra de ani, fara regrete de genul "ce-ar fi fost daca?!".
Adriana,
the A(nta)rctic girl!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu