Viata este o calatorie importanta dar drumul e scurt daca nu-ti setezi obiective si muncesti pentru ele. Dupa ce mi-am inceput calatoria in jurul lumii, in Antarctica, atingerea polului de la extremitatea cealalta a lumii a venit oarecum firesc, chiar daca nu imediat. Dar, pentru asta, merita sa astepti. Si sa muncesti, evident. Astfel, am devenit prima femeie din Romania care a alergat pe toate cele 7 continente si Polul Nord si a doua persoana dupa Andrei Rosu. Sunt acum parte din Grand Slam alergarilor extreme si am o gramada de povestit copiilor. Si stranepotilor, evident :)
O enorma recunostinta am pentru partenerii mei BCR, Seven Sport Club si Restart Energy, cei fara de care aceste povesti nu ar fi posibile. Sustinerea lor si efortul meu au creat impreuna atingerea unor obiective pe care putini in aceasta viata au sansa sa le implineasca.
Dupa orice proiect important, e necesara si recuperarea, moment perfect pentru a reface corpul, mintea si sufletul. De ce corpul? Pentru ca a trecut printr-o serie de antrenamente in timpul iernii, in special alergare si forta la care adaugam orele de nesomn din timpul plecarii (cursa a inceput la ora 22.30 seara) si cele din timpul transferurilor aeriene.
De ce mintea? Pentru ca un astfel de proiect iti pune neuronii la lucru in incercarea de a echilibra orele de birou full time, cu antrenamente, administrat bugetul de sponsorizare si calatoria in sine. O expeditie polara e plina de neprevazut si nici a mea nu a fost scutita. Cu o saptamana inainte de
plecare, am aflat ca vremea nu permite instalarea bazei rusesti, asadar, totul se amana cu 8 zile. Asta a insemnat schimbari de bilete de avion, cazari si cereri de concediu. Par facile, dar te pot scoate din
circuit lejer, mai ales ca orice piesa din puzzle odata miscata, trebuie inlocuita cu alta care sa se
potriveasca perfect. Sa o luam pe cea mai simpla, concediul. Intr-un birou cu mai mult angajati,concediul tau trebuie sa nu incurce activitatea din departament. In plus, daca mai sunt si alti colegi care doresc in perioada respectiva si nu pot amana zilele, e nevoie de o intelegere foarte mare din partea celorlalti, ca proiectul tau sa mearga mai departe. Apoi, o fisura in calota de gheata, in timp ce esti la pol face ca avionul care trebuie sa te aduca catre casa, sa nu poata ateriza, tu sa ramai blocat pe o banchiza de gheata la capatul lumii, fara semnal la telefon si astfel sa mai amani intoarcerea acasa cu alte doua zile. Ceea ce, necesita alte bilete si concedii.
De ce sufletul? Pentru ca, am mai bifat un proiect din lista mea, pentru ca pot rasufla usurata, pentru ca in sfarsit s-a implinit acel scop pentru care am muncit in ultimii ani iar acum e momentul sa ma bucur de reusita si sa las satisfactia sa-mi umple tot corpul. Sa inteleg lectiile acestei aventuri, sa duc mai departe ce a fost bine si sa inteleg ce nu a fost ok, pentru a putea corecta la urmatoarele proiecte din viata mea.
Cum m-am pregatit pentru maraton?
Alergare, multa alergare si exercitii de core strength. In plus, dusuri reci. Am inceput cumva prin septembrie, si ca urmare a cursului TIF in care provocarea a fost sa incepem dusuri reci. Mai intai, dupa dusul normal raceam apa treptat si de acolo numaram cateva secunde. In prima zi am stat 10 secunde, a doua zi 20 secunde, a treia 30 secunde si tot asa. Cu timpul, am observat ca inca de la inceput, nu mai simteam nevoia sa fie apa fierbinte, ca inainte si corpul se obisnuia ca temperaturi normala spre apa calaie pentru dus. Pe langa efectele benefice asupra circulatiei sangelui, un alt efect imediat a fost acomodarea corpului cu temperaturi ale aerului din ce in ce mai mici, surpriza fiind intr-o zi in care aveam un tricou si o geaca de blugi iar afara erau 6 grade iar eu nu aveam vreo problema.
Ce este cu acest maraton?
Este cel mai nordic maraton pe acest glob, e o cursa serioasa cu traseu masurat gps, cu cip de cronometrare si toate cele, aproape lat 90 de grade (la vreo 15km de Polul Nord Geografic), pe o banchiza de gheata de vreo 3-4m grosime, aflata in continua miscare, motiv pentru care baza de cercetare care ne primeste si maratonul nu au loc niciodata in aceleasi coordonate geografice. Sub aceasta banchiza e doar oceanul inghetat. Si moarte, daca nu esti Wim Hoff :)
Totodata, maratonul este cea mai ieftina modalitate de a ajunge la Polul Nord, celelalte forme presupunand, zbor direct cu avionul sau expeditii cu sania trasa de caini ori trekking pe schiuri, mult mai costisitoare decat aceasta.
Organizatorul este acelasi cu cel care a organizat cursa din Antarctica, cel mai sudic maraton de pe glob, Richard Donovan, un irlandez care depune toate eforturile posibile ca toti cei prezenti sa aiba o experienta memorabila. 50 de oameni au sansa aceasta in fiecare an iar lista de asteptare este lunga. In 2018, a fost o exceptie a numarului de participanti datorita faptului ca o mare firma de asigurari din Hong Kong a trimis o echipa intreaga de oameni, sponsorizand evenimentul si ridicand numarul participantilor la 61.
Temperatura a fost -33grade la inceputul cursei si a scazut catre -40 grade spre finalul ei, ceea ce presupune un echipament adecvat, unul pentru alergarea propriu-zisa si altul pentru timpul petrecut in baza respectiva.
Traseul presupune sa ajungi in Norvegia (Oslo sau Tromso) iar apoi in Svalbard (Longyearbyen, a se citi long-year-bien), o insula dintr-un arhipelag norvegian. Longyearbyen e o localitate aparte, cu 1800 de oameni si 3000 de ursi polari, unde nu au loc inmormantari din cauza pamantului permanent inghetat. Purtatul armei de vanatoare este un lucru firesc pentru siguranta cetatenilor. Aici a avut loc reunirea paricipantilor si sedinta tehnica. De aici, ne-am urcat intr-un avion rusesc (Antonov, cred) si dusi intr-un zbor de 2.5h catre Barneo, o baza ruseasca aflata la 15km de polul nord geografic.
Cum a fost la pol?
Frig, frate! Ce zic eu frig, ger cumplit. Cel putin, mie asa mi s-a parut, cu toate dusurile reci cu tot. Norocul nostru a fost incalzirea corturilor in care dormeam, spre deosebire de cele din Antarctica, unde nu aveam aceasta facilitate. Principiul hainelor a fost trei straturi: ciorapi, pantaloni, bluze + geaca de puf, caciuli, manusi si masca de fata. Aditional, incalzitoare de silicon in incaltaminte, pentru confortul picioarelor. In functie de conditiilor exterioare (umiditate, vant, ger) am alternat intre pantalonii de vant si cei polar, astfel incat sa fie potrivit tot timpul. O noutate pentru cursa asta, mi-am lipit pe fata benzi din acelea care se pun pe muschi, pentru a-mi proteja obrajii si nasul de frig. O solutie foarte buna pe care am furat-o de la chinezoaica ce era cu noi in cort. Cea mai buna decizie!
Corturile in care dormeam aveau 10 paturi si pe ele ne asteptau sacii de dormit oferiti de organizatori. Mare relaxare pe mine sa ma pot pregati relaxata pentru maraton. Cum incepea cursa la 22.30 seara, principiul a fost sa mananc pana in ora 19.30 cat mai mult, astfel incat sa acumulez suficienta energie si sa nu consum cafeina deloc pana in timpul cursei, deoarece era important sa activez corpul abia spre noapte si nu dimineata la prima ora. M-am consultat pe aceste aspecte cu Mihai Vigariu, un profesionist din punctul meu de vedere si un pasionat al pregatirii.
In cortul principal, acela in care era si cantina, am avut un loc pregatit pentru fiecare, pentru a ne pastra gelurile si toate cele pregatite de noi de acasa. Doar ceaiul era oferit de organizatori, asadar, absolut toate cele pentru cursa erau aduse de fiecare participant in parte de acasa, conform preferintelor.
Traseul a constat din 10 ture a cate 4,2km, fiecare tura trecand pe langa cortul principal si accesul la cele pregatite. Ziua a fost perfecta din punct de vedere al vremii: nici un nor pe cer si un soare extrem de puternic, ceea ce a facut alergarea mult mai placuta. Daca la minus 40 grade mai adaugi si vant, credeti-ma ca nu-i vreo fericire. Am vazut-o in urmatoarele zile, de altfel :) Din cei 42km, aprox 10km au fost pe un teren plat, tasat (ca acolo era si pista de aterizare a avionului). Restul a fost inot in zapada, o zapada nisipoasa care te facea sa pieri mult timp, ce sa zic. De altfel si timpul nostru de finish si-a spus cuvantul.
Pregatirea cursei presupunea ca dupa fiecare 4,2km sa intru in cort pentru hidratare si geluri doar ca, din cauza terenului, asta nu s-a mai intamplat la 30 minute, cat anticipam eu ci mult mai tarziu, drept pentru care am terminat in 7h19m in loc de 5 ore, cat m-am gandit eu. Spre final, nu mai vedeam concurenti in cursa deloc, ceea ce m-a facut sa cred ca sunt printre ultimii, gandindu-ma ce as fi putut face mai bine. Apropiindu-ma de poarta de finish, vad cum se pregatesc organizatorii si-mi intand panglica de final, moment in care inima a inceput sa bata puternic la gandul ca sunt pe podium. Da, eram pe locul al treilea si toata emotia din mine a izbucnit in lacrimi de fericire si un zambet care s-a inaltat spre soarele puternic. Misto final de cursa, proiect si alergari extreme. Grand Slam-ul este al meu acum, eu, tipa care in urma cu 5 ani nu misca un deget.
O imensa bucurie si satisfactie m-a urmarit din acel moment! Pentru inca o data, reteta a functionat perfect: ai un scop, il planifici bine si apoi actionezi conform planului. Si nu eram eu singura. In aeroportul din Longyearbyen, ne pregateam fiecare sa plecam catre casa, eram nedormiti, obositi, care mai de care cu zboruri anulate si reprogramate, bani pierduti si multe altele. Totusi, aveam o implinire pe fetele noastre pe care cu greu o puteai stirbi.
Aceasta e povestea unei aventuri polare, ultima, asa cum am programat-o eu pentru aceasta perioada a vietii mele. Ce-o mai fi in viata vom vedea. De ceva anume sunt foarte sigura. Am toata increderea ca voi gasi cea mai buna solutie si am multa energie sa duc lucrurile la bun sfarsit. #Incredere si #energie, doua rezultate firesti atunci cand faci sport si iti propui scopuri inalte pentru care sa fii nevoit sa te transformi intr-o versiune mai buna. Conform motto-ului Seven Sport Club: "Try, Train, Win"
Aceasta e prima zi din restul vietii mele!
Adriana, bipolara :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu