duminică, 18 iunie 2017

Cu bicicleta pana la Sinaia si inapoi


18 iunie 2017. In Bucuresti sunt 14 grade si ploua de rupe iar eu sunt intr-o dispozitie de asternut cuvinte in almanahul personal (virtual). In ultima perioada, am tot primit incurajari de a scrie toate intamplarile prin care am trecut si evenimentele la care am participat insa am tot amanat. Cel mai probabil, nu era momentul potrivit. Desi, am scris de cateva ori iar acele texte au avut vizualizari surprinzatoare pentru mine, ies din zona mea de confort atunci cand imi expun gandurile. Dar, cand iti spun mai multi ca esti beat si trebuie sa te culci, iaca si eu ma apuc de scris, in sfarsit.

De departe, ceea ce imi da incredere sa scriu este incercarea de a incuraja oamenii sa faca miscare, orice forma de miscare considera oportuna sau la indemana, deoarece, chiar pot trai vieti mult mai pline de sens ca urmare a acestui lucru. Efectele sunt atat de evidente incat merita sa le impartasesc din plin. Stiu, nu sunt nici prima nici ultima care face sport si nici vreo medaliata la Jocurile Olimpice dar ajuta sa inundam internetul si discutiile despre sport ca sa devina ceva obisnuit, firesc, practicat de cati mai multi si nu un moft facut "atunci cand voi avea timp".

Cel mai recent eveniment finalizat este chiar tura cu bicicleta pana la Sinaia si inapoi (ne-am oprit intoarcerea la Targoviste din cauza vremii). In total, 220 km facuti ieri si astazi, cu vreo 1000 m diferenta de nivel, din care jumatate facuti in ploaie. 

Cum m-am hotarat sa particip? Tot prin Catalin Mantescu, antrenorul meu de bicicleta care mi-a zis de tura organizata de Lucian Mandruta, prin evenimentele sale de mers cu bicicleta in diferite locuri din tara. Mai fusesem cu ei in tura din aprilie "Cu bicicleta la mare", 300 km Bucuresti - Slobozia - Constanta si mi-a placut tare mult. Plecarile de acest gen dureaza doua zile (sambata-duminica), se adreseaza in primul rand amatorilor, celor care vor sa adune kilometri pe bicicleta intr-o actiune organizata. Oamenii merg in ritm de 20km/h, cu pauza de hidratare la aprox 20km, politie care deschide plutonul, salvare care il inchide, masina tehnica, autocar si masina de incarcat biciclete pentru cei care vor sa se opreasca mai devreme din tura ori temporar (si sa revina pe traseu dupa ce se mai odihnesc). Calatoria se face pe strazi mai putin circulate, pe cat posibil, tocmai pentru a evita trafic. Asadar, stiam la ce sa ma astept si, luand in calcul ploaia anuntata din weekend, o forma prin care sa nu dau skip la antrenament a fost acela de a merge impreuna cu alte persoane intr-o tura organizata.

Ca de obicei, am intalnit oameni aflati la prima iesire, unde aveau sa-si depaseasca numarul de kilometri facuti pana la acest eveniment, oameni carora le zambea fata la final de reusita. Surpriza placuta sa intalnesc pe Carmen Gidei, una din fetele intalnite in tura de la mare si cu care am stat de vorba o gramada despre ce s-a mai intamplat intre timp in vietile noastre.

Am fost multumita de experienta per total si am sa insir punctele placute si cele mai putin:

Mi-a placut:
- atmosfera - oameni faini, haiosi, dornici sa te ajute daca ai nevoie de ceva, oameni care nu erau in competitie si se purtau civilizat, atat cu ceilalti colegi dar si in trafic. Lucian Mindruta face o treaba buna, bicicleste alaturi de oameni, este glumet, incurajeaza oamenii, ii sprijina si da o nota pozitiva evenimentului (nu pot spune ca eram un fan inainte ori ca am devenit acum, insa am cunoscut o latura umana a lui care e ok)

- organizarea - in tura de la mare au participat 450 oameni, ceea ce e imens pentru o astfel de iesire, ca sa nu mai zic de infrastructura necesara. La un moment dat, intr-una din pauze, politistii care ne insoteau, faceau selfiuri cu noi, semn ca toata lumea super relaxata. La aceasta tura au fost 80 de persoane, pesemne ca vremea si diferenta de nivel i-a cam speriat un pic. Punctele de hidratare foarte bine dotate, cazarea in conditii foarte bune (Hotel Mara - Sinaia), echipa tehnica gata pregatita sa repare chestii (au fost niste pene, ce-i drept).

- echipamentul meu - Am avut cateva haine de schimb tocmai pentru a ma pune la punct cu vremea ploioasa, ocazie cu care le-am si testat pentru concursurile urmatoare. Cand ai de mers si pe canicula si pe ploaie, si urcare si coborare, si deal si munte in acelasi timp, e bine sa te imbraci adecvat ca sa ai un confort pe toata durata. Ce am folosit: pantaloni si bluze termice + windstopper + pantaloni de ploaie + protectii neopren pentru pantofi de la Magazinul Mos Ion Roata, geaca windshell impermeabila de la Magazinul Himalaya. Bicicleta (Miss Pisicovici, mai exact) s-a comportat excelent, ca de fiecare data pana acum (multumita lui Catalin care are grija de ea).

- natura - in special, portiunea de dupa Moroieni pana la Cota 1000 si apoi coborarea pana la Sinaia. Peisaje superbe, pline de verde crud (inca), patate pe alocuri de noi amenintatori de furtuna, padurea care emana niste mirosuri proaspete incredibile de nu ma mai saturam sa inspir si oferea o liniste in care iti ascultai cele mai profunde ganduri...toate existau in acest tablou. MI-NU-NAT!

Mai putin placut:
- protectiile neopren pentru picioare - probabil nu le-am folosit cum trebuie deoarece am avut apa in papuci tot timpul. Pe coborire, nici nu-mi mai simteam degetele de frig. Aici trebuie sa incerc si cu pantaloni de ploaie mai lungi, care sa le acopere, sa vedem cum se comporta. Partea buna e ca tin de cald, deci, la toamna/iarna/primavara o sa fie numai bune

- traficul intens - la un moment dat faceam sir indian pe marginea drumului pentru a nu incurca masinile. De data aceasta, mult mai multe masini fata de tura de la mare

- starea drumurilor - o tura nemaipomenita, de altfel, afectata de faptul ca drumurile nu sunt reparate ori facute de mantuiala si care prea te ajuta cand vine vorba de mers pe bicicleta cursiera. Pe coborare, nu ma prea puteam concentra pe tehnica (incerc sa imi inving teama de viteza) deoarece eram prea atenta sa evit gropi si denivelari, asadar, sa traiasca franele :) Ca sa adaug, pe un drum nelucrat, doar o ploaie mai lipseste. Cand nu intram prin cratere astupate de apa, ma feream sa nu alunec pe drumul in panta plin de nisip si pietricele

- pauzele la fiecare 20km - asumate, de altfel. Dar na, pentru astia ca mine care au nevoie de sute de kilometri pentru incarcare, pauzele atat de dese sunt mai usor de digerat :)

A fost inca un weekend activ si ma bucur ca exista astfel de evenimente care scot oamenii din casa. Desi, traficul aglomerat, drumul prost si vremea a facut riscanta continuarea drumului catre Bucuresti, fiind justificat sa oprim la Targoviste, am vazut oameni tristi ca intrerup calatoria, ceea ce e un semnal foarte bun pentru mine. Cand ne-am intors in Bucuresti, am debarcat la Baneasa si am fost surprinsa de zgomotul multimii, deoarece ne obisnuisem cu linistea din creierul muntilor, acolo unde nu eram decat noi si lantul de la bicicleta :)

Recomand iesirile astea tuturor celor care vor sa faca miscare, sa intalneasca oameni noi, sa cunoasca si alte povesti din afara cercului cunoscut de prieteni, sau pur si simplu celor care vor sa isi depaseasca limitele. Tin minte ca dupa tura de la mare, unde am facut 300km in acele doua zile, am fost atat de entuziasmata si plina de satisfactie incat ma gandeam ca in astfel de momente, aceasta stare este incompatibila cu rautatea, invidia, cristica sau orice alta stare negativa. Poate ca ar trebui ca noi oamenii sa cautam astfel de stari mai des. Nu o sa le gasim usor, tocmai pentru ca ele presupun efort si oamenii fug de efort. Dar "normality is the route to nowhere".




sâmbătă, 18 martie 2017

18 martie 2017 - 5 lucruri invatate in 4 ani de alergare



Eram intr-o sala, mai mult lunga decat lata, cu 150 oameni care trecusera printr-o cascada de emotii pana la acel moment, cu premieri pentru cele mai bune rezultate, cu tombole pentru castigarea unor premii importante. Mai era un singur moment in program, un speech despre continutul sau autorul caruia care nu stiam nimic. 

Eram deja satula de tot ce se intampla acolo. Starea mea de nemultumire interna atinsese cumva un maxim. Simteam ca  mai jos de atat nu am cum sa cobor. Trecusera niste ani in care am macinat ganduri, am acceptat ca facusem o gramada de alegeri gresite si, aia e, acum trag ponoasele. Dar era atat de greu sa traiesc cu mine ... Le inmanam acelor oameni diplome si medalii, afisam un zambet cat sa nu le stirbesc bucuria premiului obtinut dar, in sinea mea, era gol. "Sa se termine odata circul si sa dorm" imi spuneam.

Inainte sa vorbeasca (nici macar nu il vazusem, pana atunci ca astepta linistit in spatele salii), am luat un loc pe un scaun in fata scenei improvizate, asteptand. Cu o minte goala de orice ganduri si o inima secata de orice sentiment, am vazut cum o silueta firava se urca pe scena. Isi incepea Andrei Rosu discursul. 


Din acel moment, o gramada de imagini s-au afisat in mintea mea: viata frumoasa, echilibrata, familie implinita, calatorii pe toate continentele, oameni noi cunoscuti, o gramada de oportunitati etc. Ma uitam la omul ala si ma intrebam de unde a aparut. Nu am absolut nimic din ce vorbeste omul asta! Si, daca toate sunt efecte ale alergarii, incepand din acest moment, eu voi alerga!

Era fix 18 martie 2013. In patru ani, am alergat ceva! :) 

Scriu aceste randuri de pe malul unui fir de apa, undeva prin Sarichioi, Tulcea, un soare rece predomina peisajul iar cateva pasari se mai aud din cand in cand. Evenimentul la care particip are un centrul sau o echipa de fotbal formata din copiii urbei, creata de un om sufletist. Multi dintre copii au conditii precare, cu toate astea, vad o directie, un sens, atunci cand joaca fotbal. Rolul meu este de a vorbi despre performanta. 

Singura mea performanta este aceea de a fi lasat canapeaua, de a fi impiedicat ca o viata sedentara sa puna stapanire pe mine in continuare, de a lasa niste scuze sa devina identitatea mea. Din Adriana, cea-care-facea-donatii-salilor-de-sport, m-am transformat in cea-care-are-doua-antrenamente-pe-zi-si-un-job-full-time. 

Legenda: donatii catre salile de sport = abonamente platite constant si neaccesate :)

Ce lectii am invatat in acesti 4 ani?

Reusitele (performantele) "miraculoase" sunt de fapt pasi marunti facuti zi de zi. Sa fim seriosi, mi-au trebuit 18 luni de alergari sa termin o cursa de 100km in Antarctica. Noi, romanii, avem o gandire pe termen scurt si foarte scurt. Rareori, mediu. Vrem lucruri "ieri", daca se poate. Ne apucam de ceva si daca nu obtinem rezultate in 3-4 saptamani, gata, renuntam. La scuze, dam dovada de o creativitate iesita din comun. In tot ce am obtinut in ultimii patru ani, am depus eforturi serioase, fie atunci cand am cerut de 11 ori sponsorizare BCR (solicitarea cu nr 11 a fost norocoasa!), fie cand faceam 40 km pe pista de alergare de la Dinamo ca sa ma obisnuiesc cu stresul psihic pe care urma sa-l am alergand singura in Antarctica, fie pentru a tine cursuri de educatie financiara clientilor BCR, desi, eu nu am acces la clientii bancii pentru a le putea organiza.


 Rezultatele de azi, sunt incepute ieri. Maine voi culege, ce seman astazi. Vin la mine oameni care spun ca si-ar dori o viata ca a mea, cu evenimente, oportunitati, prezentari, avantaje si ce mai vad ei frumos in ea. Nu m-am trezit intr-o dimineata invitata sa tin un speech pe scena TEDx Bucuresti. Mi-au trebuit niste ore de alergare ca sa ajung acolo. Am avut nevoie sa ma lupt cu mine de multe ori pentru a iesi la un antrenament, a trece peste frici de avion ca sa termin alergari pe toate continentele. Important e ca semintele plantate atunci cand alergam prin Tineretului cate 200m ca doar atat puteam, au rodit frumos in timp. Nu m-am gandit atunci la ce va urma, dar, na, mintea mi s-a oxigenat in alergare si mi-au venit alte idei :))) La fel, tot ce fac astazi e o investitie. Plantez alte seminte care vor rodi in viitor. Chiar daca peste un an sau doi. Deja, stiu reteta. Nu toate semintele ies in acelasi timp, asa cum, in prezent, culeg roadele unor actiuni plantate in anul 1, 2 sau 3. Si sa vezi atunci ce frumoasa e viata. 

Majoritatea oamenilor simt frica/teama/anxietate de proiecte marete. Prin marete, as adauga o legenda, actiuni pe care ei nu le-au mai auzit in cercul lor de prieteni. Cand am anuntat lumea in jurul meu ca vreau sa fac 100 km in Antarctica, saracii au zis ca sunt fie nebuna, fie pocaita, fie drogata. Nu puteau concepe. Am primit amenintari, trimiteri la cratita, avertismente sa-mi "vad de treaba mea" etc. Si nu e vorba doar despre sport. Sunt oameni suparati pe cate un serviciu si se considera umiliti chiar. Am intrebat daca vor sa reclame acel tratament primit si am primit straniul raspuns "nu, ca oricum nu se schimba nimic" sau, culmea "nu, ca e post si nu vreau sa-i fac un rau omului". Eram intrebata la un alt eveniment cum pot ajuta oamenii sa obtina rezultate mai bune. Le raspundeam ca primul pas este sa aflu care cine are nevoie. Doar 3 persoane mi-au scris ca au o dorinta concreta de a realiza ceva, doar una dintre ele mi-a scris dupa un an ca a urmat sfaturile si a reusit proiectul. "Doar cei suficienti de nebuni sa creada ca pot schimba lumea, sunt cei care au schimbat-o pana la urma" Steve Jobs

Nu exita motivatie (cel putin, nu una externa), ci doar o  un vis suficient de puternic care sa te scoata din casa indiférent de vremea de afara.  Ce te motiveaza sa alergi atat? Cum te poti trezi dimineata la orale alea sa mergi la antrenament? Nu ai obosit sa faci si sport si job si alte proiecte? Doar catea dintre intrebari. Ba da, sunt uneori mai obosita, alteori mai putin, cert ca e ca imi plac si ma incarca cu energie. Daca nu le-as mai face, probabil ca as direction acel timp catre televizor, facebook sau price alta actiune care nu construieste nimic. Stiu sa ma si relaxez, imi pot doza efortul astfel incat sa nu intrec masura, ma simt bine in viata mea.  Am cateva proiecte clare in minte si pentru ele ma trezesc dimineata. Sanatatea este foarte buna si imi place rezultatul sportului pe corpul meu. In plus, pot face, cateodata si excese la mancare. Daca vrei sa faci sport doar pentru ca asa e cool, ca cineva ti-a zis ca ar trebui sa mai dai jos niste kilograme, mno...Vei ajunge max 1-2 ori la sala ori prin parc. Sportul e pentru mine un instrument sa ajung acolo unde imi propun. Imaginea aia creata de Rosu in mintea mea a contat atat de mult, incat am plicat tot ce-a zis el ca functioneaza. Asa a fost. Am vrut echilibru, ei, bine, am obtinut. Am vrut satisfactii, multumesc lui Dumnezeu, au venit.  Cu totii ne amintim, poate de profesori care ne-au marcat pozitiv prin metoda, dragul si atitudinea lor in clasa. Ne inspirau si invatam singuri, de placere. Nu ne mai amintim de ceilalti si nici de materiile lor. Nici de subiectele invatate papagaliceste, fara voia noastra. La fel si acum, 10-20-...ani mai tarziu, in vietile noastre de corporatisti, afaceristi sau familisti. Ne place ceva (o idee, un gand, un proiect), vom presta cu placere. Altfel, mai devreme sau mai tarziu, ne vom frustra si vom renunta. Sau, daca e un job si nu ne permitem altceva, vom merge luna de luna acolo, murind putin cate putin.


Exista reverii si exista vise, diferenta consta in actiune.   Visam la o imagine mai buna a noastra, ne imaginam un viitor luminos cu versiune mult mai buna, in care avem, suntem sau facem chestii misto. Si atat. Trec ani, imaginile sunt tot acolo, dar parca mai indepartate. Ce se intampla? Nimic, de fapt. De ce nu devin realitate? Sa vedem. Ce-am facut pana acum? Cati pasi in directia acelui vis am facut? Niciunul. Si atunci?! E o nebunie sa faci nimic si sa ai rezultate diferite de "nimic". De fapt, nu ai un vis ci o reverie. Scoate imaginea din cap, va pune o presiune pe tine fara rost. Fii multumit cu viata de acum. Ai tot ce-ti trebuie, nu te doare, nu te apasa. Pe mine ma durea sufletul sa vad ca vin acasa si dau drumul la TV. Nu am un tel, nu am un scop. Nu ma asteapta nimic peste cateva zile ori peste doua luni. Cand am vazut reteta echilibrului, am trecut la actiune. Incepand de azi, voi alerga. Nu de maine, nu de luni, nu la 1 ianuarie. Si visul a devenit realitate!

La multi si impliniti ani, catre o viata cu sens!

Adriana, in varsta de 4 ani :)












duminică, 29 ianuarie 2017

Multumesc pentru lectii 2016! 2017, I am now ready!


Dupa o absenta destul de lunga am zis sa reiau scrisul si pe blog, concomitent cu variantele agenda, calendar, jurnal si orice alta forma de comunicare, la moda zilele asta. Simt ca, in aceasta perioada, ma pot exprima astfel, asa ca, sa vedem ce-o iesi.

A contat si perioada de 2 saptamani de concediu, primul dupa 4 ani de zile, un concediu asteptat, ravnit chiar, in tot acest timp in care am inceput sa fac lucruri pe care nu mi le-as fi imaginat vreodata. Am revenit in tara relaxata, odihnita (chiar daca am continuat sa fac miscare: alergare si inot) si cu energia corespunzatoare de a avea un an memorabil.

Spre deosebire de 2015, anul recent incheiat a presupus o singura deplasare in afara tarii (cu masina, la Half Iron 70.3 Budapesta), ceea ce a contat foarte mult, avand in vedere toate cele 7 continente parcurse anul anterior. Numai gandul la o alta calatorie cu avionul m-ar fi infiorat, asa ca, nu am mai avut astfel de emotii chinuitoare. Cu toate astea, a fost un an in care am muncit la fel de mult. Concentrarea a fost pe noul sport practicat - triatlonul - mai exact, inotul si bicicleta, indeletnicire care a scos la iveala alte resurse nebanuite. Tot o noutate a fost si titulatura de membra a echipei #SevenSportClub, noul club de triatlon (si cel mai tare, if you ask me), pe langa colaborarea mea continua cu Andrei Rosu (the one and only). Daca facusem deja alergari cu "El profe", de data asta Flabio Carmona a scos untul, smantana si margarina din mine prin lectiile de inot si bicicleta. Insa, i-a reusit, cred eu si dovada sta in finalizarea cursei de Half Iron Budapesta, primul pas in drumul catre IronMan, destinatia finala. Atat el, cat si Flori Buga impreuna cu Kivu, mi-au facut trecerea de la alergare la triatlon mai lina, fara accidentari, fara excese, semn ca sunt cu adevarat profesionisti. Pe un corp nelucrat toata viata, munca lor de a scoate un adult din stadiul de confort intr-un regim de lucru de doua antrenamente pe zi, inainte si dupa birou, nu a fost usoara. Le multumesc pentru rabdare, insa si le datorez rezultatele din prezent.

Tot in club, am gasit o gasca super tare, oameni care lucreaza, care au grija de familiile lor dar care au introdus in timpul lor liber si miscarea, ceea ce ii face de apreciat. Mai ales ca sunt onesti, echilibrati si sar sa te ajute oricand e nevoie, ceea ce e mare lucru. A fost un mare castig sa ii am in preajma si m-as bucura sa ii stiu sanatosi si cu vise implinite in continuare.

Munca la birou a continuat si ea, intr-un ritm normal, incepand cu 2016 intr-un alt departament. Schimbarea a avut un efect benefic asupra mea, deoarece am invatat lucruri noi intr-o echipa extraordinara si o noua locatie in care se simte o energie foarte buna. Nu sunt eu foarte sensibila la astfel de lucruri, insa, nu pot ignora ca am lucrat cu spor, cu energie si, lucru care deja ma caracterizeaza, cu implicare! Asa sunt eu, imi pasa :) Ca tot ziceam de energie, tot in 2016 m-am inscris si am fost selectata pentru doua proiecte derulate in cadrul BCR: "Ambasador BCR" si "Profesor de educatie financiara". Daca primul isi produce efecte in interiorul grupului (in primul rand), cel de-al doilea are un target nelimitat, programul livrand educatie financiara clientilor, potentialilor clienti, companiilor sau tinerilor, propunandu-si sa creasca sanatatea (finantelor) acestora. Totul a culminat pe final de an cu un training in care am livrat acest curs altor colegi din banca, ca acestia sa duca programul mai departe, in toata tara. Evident, acest curs a fost si o lectie pentru propria persoana, astfel ca un alt proiect inceput anul trecut a fost sanatatea financiara proprie. Bifat, cu aceasta ocazie!

De departe, cea mai importanta realizare a anului a fost confirmarea sprijinului primit din partea BCR si BCR Pensii pentru continuarea transformarilor in sport, ocazie cu care pornesc la drum in 2017, cu siguranta ca voi ajunge la final, o versiune superioara celei care sunt astazi. Voi face tot ce tine de mine pentru a ajunge acolo, si las aceste randuri marturie :) Nu va fi usor, dar nici nu m-am setat pentru confort. Niciodata lucrurile marete nu s-au facut din confort!

Implinirea pe care o am atunci cand imi ating obiectivele setate mult timp in urma, pentru care am muncit enorm, este incomparabila cu orice satisfactie trecatoare, obtinuta imediat. Nu ai cum sa nu continui! Nu ai cum sa te mai intorci la bucuriile marunte, de pe azi pe maine. Desigur, conteaza si ele dar valoreaza al naibii de mult atunci cand sunt obtinute pentru diversi pasi in scopul obiectivului tau maret. Genul asta de motivatie ma tine in picioare, atunci cand ies la 05.30 si minus 15 grade din casa, ca sa intru in apa rece din bazin, ori, atunci cand pe la 18.00 plec de la birou ca sa trag de fiare prin sala de sport. Fiecare e diferit, fiecare e motivat de alte lucruri si e normal sa fie asa. Nu toata lumea trebuie sa faca triatlon. Cu totii, in schimb, am putea face minuni in diferite domenii. Un lucru e cert: facand sport, minunile se implinesc mai repede!

Adriana, triatlonista :)

marți, 21 aprilie 2015

Imaginea Transilvania card in 2015 - pasaportul bisericilor fortificate

La inceputul lunii aprilie am primit si acceptat cu onoare invitatia de a reprezenta imaginea "Transilvania Card" in 2015, un pasaport pentru vizitarea bisericilor fortificate din Transilvania. Efectele schimbarilor incepute in 2013 continua sa apara in viata mea, la un nivel pe care nu mi l-as fi imaginat acum doi ani, cand incepeam sa descopar placerea alergarii. Asocierea mea cu aceasta initiativa are totusi radacini mai vechi, atunci cand inca nu descoperisem alergarea, ci doar Transilvania.

Intr-un interviu acordat prietenului Traian Cristian David Matei (sau TCDM), ii spuneam acestuia ca sunt braileanca prin nastere, bucuresteanca prin domiciliu si ardeleanca cu sufletul. De asta mi-am dat seama in 2008, atunci cand am ajuns prima oara la Cluj. Oamenii erau mult mai blanzi, atat la vorba cat si la port iar locurile prezentau un farmec aparte care mi-au adus trairi memorabile. Ulterior, am vizitat si zona Brasov & Sibi, care mi-a confirmat ca ceea ce simteam pentru centrul tarii nu era ceva trecator. Ba, mai mult, incepeam sa ma simt foarte conectata cu aceste meleaguri. Cumva, cred ca totul din mine simtea ca se creaza o legatura care cu greu se va rupe. Cand scriu aceste randuri, imi trece prin cap ca decizia de a alerga se intampla tot la Sibiu, in martie 2014, deci...e dupa cum spuneam.

Prin 2011 am avut ocazia sa vizitez zona Cincsor (in apropiere de Fagaras), ocazie cu care am aflat despre un proiect intr-un domeniu necunoscut mie pana atunci - restaurarea ansamblului istoric tipic pentru fostele sate sasesti din Transilvania: scoala, parohia evanghelica si biserica saseasca. Energia locului m-a atras inca de la inceput si am revenit in zona de fiecare data cand am avut ocazia, fiind martora transformarii proiectului de la cladiri parasite la remarcabilele case de oaspeti din prezent, deja renumite printre cei avizati. Istoria Cincsorului, a locuitorilor sai si a sasilor in general, greutatile prin care au trecut de-a lungul timpului m-au impresionat iar informatiile acumulate m-au adus din ce in ce mai aproape de satul transilvanean. Am ajuns chiar pana la a-mi imagina (si lucra) la un domiciliu in zona.

Mai tarziu, in 2013, legatura mea s-a adancit dupa cum spuneam, de data aceasta prin noul mod de viata si anume alergarea. Anul urmator, la prima editie a Bike&Like m-am inscris voluntar, pe langa multi alti colegi din banca, organizatorul fiind coleg de-al nostru. Cum in weekendul respectiv eu aveam si antrenament pentru Antarctica am inceput sa intreb pe unde as putea alerga in zona, astfel incat sa le imbin pe amandoua: antrenamentul si voluntariatul. Optiunile nu erau foarte multe iar Mihai Preda, directorul NoStress, mi-a recomandat sa alerg pe traseul bisericilor fortificate, alaturi de biciclisti. Programul era urmatorul: porneam in cursa cu o ora inaintea biciclistilor, alergam pe traseul acestora, ajungeam la finalul etapei (una din bisericile fortificate din traseu), imi puneam vesta de voluntar si ii asteptam pe biciclisti sa ajunga. Cand biciclistii se odihneau, eu deja porneam in etapa urmatoare si iata cum editia a numarat aprox 300 de biciclisti + 1 alergatoare :)

Interesul pentru Transilvania, inedita alergare de la Bike&Like plus rezultatele vietii mele de sportiv amator  (dar extrem) mi-au adus provocarea de a reprezenta imaginea oficiala a Transilvania Card in 2015, actiune desfasurata de asociatia Descopera sufletul Transilvaniei si Bisericile fortificate sasesti. Mai mult, momentul sadeste semintele a ceea ce va avea loc in 8-9 august: o noua editie Bike&Like + prima din Run&Like, la care am fost invitata sa ma alatur.

Steve Jobs spunea ca intotdeauna facem conexiuni uitandu-ne in trecut si rezultatele de astazi confirma cuvintele sale. Nu-mi ramane decat sa continui actiunile incepute si sa fac cele mai bune alegeri astazi pentru a avea grija de rezultatele de maine.

Declar deschis sezonul de miscare!










joi, 26 martie 2015

Martie 2015 - Doi ani de cand mi-am schimbat viata

18 martie 2013...
...am retrait aceasta zi de nenumarate ori, pentru a identifica ce am facut diferit atunci, ce m-a determinat sa iau decizia care avea sa-mi schimbe cursul vietii pentru totdeauna.

Ziua incepuse de parca venea sfarsitul lumii. De altfel, asta era si contextul in care ma invarteam de multa vreme. Eram in plina derulare a conferintei de vanzari organizate de banca la Sibiu, dupa ce saptamani la rand am pregatit infrastructura, invitatii, programul si materialele pe care urma sa le prezentam. 130 de persoane din toata tara erau prezente in locatia aleasa de noi, reprezentand cei mai buni oameni din echipa de vanzari directe dar si conducerea bancii. Un eveniment anual, asteptat de multa lume, evident!

Ca la fiecare astfel de eveniment, exista o presiune exercitata pe faptul ca totul trebuie sa decurga fara cusur. Dar, ca orice organizator, treci peste o serie de provocari, atunci cand apar tot soiul de evenimente neprevazute. Stiam ca avem un invitat, pe numele sau, Andrei Rosu, care urma sa inchida conferinta cu povestea sa de succes, insa nu apucasem sa aflu mai multe detalii. Cu acestea in cap, ziua a inceput si continuat conform programului, printre emotiile celor mai performanti agenti, diplome si trofee. Inaintea discursului, eram atat de obosita si incarcata de toata energia acelei zile incat am cedat, asezandu-ma pe un scaun, golindu-mi mintea si asteptand sa vad ce urmeaza.

Pe durata filmului de prezentare si al discursului sau, Andrei Rosu emana energie, claritate, perspectiva, toate declansand in mine sentimente ciudate. Era ceva intre disconfort si necesitate de schimbare. Disconfort pentru toate lucrurile pe care nu le-am facut pana atunci, pentru toate clipele irosite pe nimicuri si dorinta ca viata mea sa se schimbe. Atunci, in acele momente, am luat decizia: incepand de azi, voi alerga!

Nu am spus nimanui asta, nu am bravat foarte mult pe tema. Dar, fara sa sa realizez, facusem ce era mai greu - luasem decizia de a actiona diferit. Habar nu aveam ce presupune alergarea, nici nu am insistat foarte mult sa aflu. Toate erau detalii pe care aveam sa le aflu mai tarziu.

In data de 19 martie seara am ajuns acasa in Bucuresti cu gandul ca a doua zi aveam sa fac prima alergare. Ma simteam extrem de responsabilizata si mi-am programat activitatile luand in calcul ca dimineata aveam sa alerg. Asadar, am inceput chiar intr-o luni, in data de 20 martie 2013. Mai tarziu, aveam sa aflu alte doua repere importante pentru aceasta zi:
- ziua echinoctiului de primavara, un moment prielnic pentru a inchide socoteli si a incepe proiecte noi
- ziua internationala a fericirii, declarata asa de catre Organizatia Natiunilor Unite si sarbatorita prima data chiar in anul respectiv.

Ce context minunat pentru a-ti schimba viata! Asta  o vad acum cand rememorez actiunile din acea perioada. Imi aduc aminte de ceea ce spunea Steve Jobs in celebrul discurs de la Stanford in 2005: "You can always connect the dots looking backwards" (Intotdeauna faci conexiuni uitandu-te in trecut). Mai departe, totul a venit natural, dupa prima alergare au urmat si altele, apoi primul concurs, apoi primul maraton si dupa aceea, intrebarea: ce alte resurse mai am in mine despre care nu stiu inca? Dupa asta, a aparut ca idee, s-a concretizat intr-un plan si a devenit realitate Antarctica...

Acum, la o distanta de doi ani de acel moment, viata mea a capatat un alt sens, alte experiente si noi perspective. Proiectul 777 este in plina desfasurare, cu alte continente bifate deja in alergare si altele care asteapta cuminti la rand. Am alaturi de mine colaboratori care rezoneaza cu acest proiect si considera ca merita sustinut si ii voi mentiona cu recunostinta:
- BCR Banca pentru Locuinte (care doresc sa impulsioneze comunitatea pentru a fi schimbarea pe care o doresc in jur, dand ca exemplu angajatii proprii)
- Nostress Triathlon (clubul din care fac parte si care administreaza toate concursurile la care eu particip)
- Isostar (de fiecare data implicati in sustinerea miscarii si a sportului, sprijinind sportivii profesionisti si amatori printr-o nutritie si hidratare adecvata)
- Sport Guru (pregatiti sa fie alaturi de cei care isi doresc performante)
- Superfit (prin Serban Damian, specialist in nutritie sportiva)

In continuare, ma bazez pe colaborarea mea cu:
- Andrei Rosu, cel care a declansat o nebunie frumoasa in mine si care a fost alaturi de fiecare data cand i-am cerut sfatul,
- medicul sportiv Vasile Oseanu si sotia sa, care au grija sa plec de fiecare data pregatita la competitii, reparand in termen scurt si foarte scurt eventualele urme lasate de stres si oboseala.
- Ionut Olo, cel care ma primeste in sedintele de masaj Yumeiho pentru recuperari
- Dan Luca - coach personal care imi clarifica obiectivele de fiecare data cand tind sa se incurce, putandu-ma directiona catre o solutie la care nu m-as fi gandit
- Flabio Carmona - cel care va pune bazele viitoarei IronMan-iste si care se cruceste de fiecare data cand ii spun deadline-ul pentru fiecare noua nebunie

O nebunie extraordinara pana acum! Da' stati sa vedeti ce urmeaza! :)






marți, 17 martie 2015

Pe 28 martie alerg la Crosul Padurii

Printre concursurile de alergare din afara tarii, planuite anul acesta ca parte a proiectului 777, mi-am rezervat timp si pentru cursele interne, asta pentru a adauga valoare antrenamentelor. Dupa Semimaraton Gerar, al doilea eveniment din Romania la care voi fi prezenta este Crosul Padurii, pe 28 martie, in Parcul Tineretului din Bucuresti, eveniment organizat de Asociatia ViitorPlus si Telekom!

2015 este cel de-al saptelea an in care are loc cursa (cifra deja cu noroc pentru mine), de data aceasta cu o proba noua, si anume 15km. Pe scurt: inscrierile se pot face la una din urmatoarele:
- 500 si 1000 m (probele pentru copii 4-7 ani / 8-13 ani)
- 5 si 10 km (cross)
- 15km 

"Alearga si zambeste" este deviza editiei din acest an si reprezinta sinteza a ceea ce am obtinut inca de la prima mea iesire la alergat, acum doi ani. De atunci, am vazut schimbarile atat in ceea ce ma priveste dar si in toti ceilalti alergatori, indiferent de continentul pe care locuiesc. Am realizat ca in alergare nu conteaza culoarea pielii, veniturile, functia, vechimea in munca sau in kilometri, cand vine vorba de zambete si sentimentul de implinire pe care ti-l aduce. Efectul este acelasi, cu totii suntem mai fericiti, cu totii avem povestile noastre pline de sens ca urmare a deciziei de a alerga. 

Componenta educationala a evenimentului se extinde in mod implicit si in sfera implicarii in proiectul "Padurea Copiilor", actiunea prin care se doreste dezvoltarea comunitatilor din sudul tarii in sensul impaduririi cat mai multor suprafete. Ca efect, acestea nu vor mai cadea prada intemperiilor din fiecare anotimp, fie inuntatii, fie viscol.

Daca ati pus pe lista de inceput de an sa atrageti abundenta in viata voastra si inca nu ati gasit metodele prin care sa incepeti actiunea, va invit sa facem primii pasi impreuna in ...alergare si implicare sociala pe 28 martie, la Crosul Padurii. La ce sa va asteptati? Voie buna, energie pozitiva, perspective noi! Garantez efectul!

Daca sunteti deja adepti ai alergarii, veniti cu familia si prietenii pentru a face un party de zile mari si a le arata acestora de ce am ales alergarea.

Senzational! Mai sunt doar trei zile in care se mai pot face inscrieri asadar, intrati aici
http://crosulpadurii.ro/inscriere/formular-de-inscriere/

Alergi, zambesti si sadesti. Martie. Pe 28!