miercuri, 5 septembrie 2018

Povesti "Reinvent your future". Andrei Dudu - de la 120kg la record national IronMan.


Acum ceva vreme, am fost invitata la o conferinta in Tulcea. Rolul meu era sa vorbesc despre actiunile sportive si sa sustin astfel un proiect tot din categoria "nicio sansa sa devina realitate": Scoala de fotbal din Sarichioi. Ascultandu-l pe omul care a avut aceasta idee, cum s-a chinuit el sa o aduca in realitate, prin ce refuzuri a trecut si cum a mers mai departe doar gandindu-se la binele pe care il putea face copiilor sin acel sat uitat de lume, m-am hotarat sa scriu despre astfel de initiative si oameni. Categoria este cea pe care o propovaduiesc tot timpul si anume "reinventyourfuture".

Imi doresc sa scot la lumina povesti neobisnuite ale oamenilor obisnuiti. Pentru ei si, de ce nu, pentru comunitatea noastra. Cu cat ii promovam mai tare, cu atat cream un efect de val si, din ce in ce mai multi sa ne lasam motivati de o idee de gen ul "cum ar fi daca?!". Cum ar fi sa imi vad si eu de pasiunea mea, de acele dorinte pe care le-am tot pus pe plan secund sau tertiar pentru ca aveam alte prioritati?!

Asa ca incep astazi, cum altfel decat uitandu-ma in ograda proprie: Clubul de triatlon SevenSportClub. Aici avem astfel de oameni si astazi vreau sa il prezint pe unul dintre ei, Andrei Dudu. Fix cel din imaginea de mai sus. Believe it or not, acelasi personaj, cu diferenta de 50kg si un record national intre ele.

*******************************

Este o onoare si placere pentru mine sa public un interviu cu Andrei Dudu, colegul nostru care tocmai ce s-a calificat acum doua saptamani la Kona Hawaii, reusind, in acelasi timp, si un record national pe distanta IronMan. Andrei este foarte modest in exprimare, nu-i place sa vorbeasca despre el, preferand sa lase rezultatele sa vorbeasca de la sine. 

Este un obisnuit al sportului din tinerete. Ca orice alta traiectorie, un accident l-a facut sa se lase, orientandu-se catre munca de corporatist si familie. Dupa ceva ani, au venit si kilogramele in plus. S-au strans 120kg in total. Apoi, decizia de a se opera l-a pus in fata verdictului medicului: trebuie sa slabesti pentru o recuperare mai rapida. Astfel, a inceput drumul catre Kona Hawaii. Dar, sa-l lasam pe el sa dea din casa :)

*********************************

In primul rand, felicitari, clar pentru performanta ta. Stiu ca nu esti o persoana careia sa-i placa sa fie in centrul atentiei, motiv pentru care foarte multi triatlonisti au fost luati prin surprindere de rezultatul tau.Cum te simti acum?
Sunt foarte fericit simt ca munca depusa de mine impreuna cu Flabio si cei din jurul meu a dat rezultate. Pentru prima data in istorie suntem 2 romani calificati la Kon

Cu ce iti schimba planurile de viitor acest rezultat?
Planurile mele de viitor nu cred ca se vor schimba prea mult. In continuare vreau sa ma concentrez pe un stil de viata sanatos si sa devin un exemplu pentru cei din jurul meu

Ce spun colegii tai de birou/munca acum de tine?
Toti colegii m-au felicitat si sunt mandrii de mine si ma sustin in continuare.
As vrea tare mult sa impartasim povestea ta tuturor celor care nu te cunosc tocmai pentru ca are o foarte mare doza de determinare in ea. Asadar, pana sa ne reintoarcem la rezultatul recent, hai sa incepem cu ceva mai vechi de atat. Prin urmare, de cand faci sport, mai intai? Apoi, de cand te-ai apucat de triatlon? 

Am inceput sa fac sport de mic de la varsta de 5 ani am inceput inotul sub indrumarea Dnei Maria Baciu si iarna mergeam la schi in cadrul scolii de schi la Poiana Brasov in jur de 2 saptamani in fiecare sezon. Am continuat pe acest drum cu inotul intr-o grupa de performanta pana la varsta de 13 ani. De atunci am facut miscare dar nu neaparat intr-un mediu organizat: jucam baschet, am jucat si in echipa liceului. In facultate la 22 ani am suferit o accidentare la baschet, o ruptura a ligamentului incrucisat anterior al genunchiului drept, fapt ce a dus la oprirea activitatii mele sportive pentru cativa ani. 


In acesti ani lipsiti de activitate am reusit sa adun si cateva kg in plus vreo 50 la numar, atingand greutatea de 120kg. In 2008 am luat decizia sa ma operez la genunchi si sa refac ligamentul rupt cu cativa ani in urma. Sfatul medicului a fost sa slabesc altfel perioada de recuperare post operator avea sa se dubleze si uite asa am inceput sa pierd din kg acumulate printr-un regim hipocaloric. In momentul in care am ajuns sub 100 kg am inceput si sa alerg sa fac ceva exercitii pentru a tonifica musculatura picioarelor in vederea interventiei chirurgicale. Pe vremea aceea alergam in jur de 5 km in fiecare seara. A urmat operatia si apoi recuperarea in jur de 6 luni, apoi cel mai fericit moment din viata mea s-a nascut fiul meu Matei.  

In anii ce au urmat am facut sport cu regulariatate, am participat in cadrul maratonului si semimaratonului Bucuresti la diverse curse stafeta, 10Km, semimaraton si primul maraton in 2012 parca. In 2013 am auzit despre triatlon si m-am hotarat sa particip la cursa de la Oradea din 2014 pe distanta lunga, am achizitionat o bicicleta si la primul meu triatlon m-am dus la Mamaia in 2013. Am fost foarte incantat de atmosfera si de concurs, pot spune ca m-am indragostit de acest sport ince de pe atunci. Au urmat antrenamente si apoi participarea la Oradea in 2014, unde am terminat concursul intr-un nesperat timp de 11 ore si 9 minute, a fost greu dar mi-a placut asa ca am decis ca aceasta distanta sa ramana in obiectivul meu. Am participat si anul urmator la Oradea unde m-am accidentat pe traseul de bicicleta ( o masina a plecat de pe loc fara sa se asigure) si am fost luat de salvare, nefinalizand cursa. 

Anul urmator am luat legatura cu antrenorul meu, Flabio Carmona si am discutat despre calificarea la Campionatul Mondial de Ironman. Atunci am convenit impreuna ca cel mai probabil in 2-3 ani pot sa incep sa ma gandesc la calificare... si se pare ca asa a si fost. Intre timp in anul 2016 si 2017 am castigat titlul de Campion National la Triatlon pe distanta Lunga si am redus timpul constant timpul pentru distanta de Ironman.



Cum descrii viata ta inainte si dupa ce ai devenit triatlonist?
Dupa cum ti-ai dat seama nu sunt o persoana care se lauda, dar imi place ca ceea ce fac sa fac bine, in general daca ma apuc de un lucru il fac bine. Consider ca cel mai important este sa iti placa ceea ce faci si mie imi place sa inot, sa biciclesc si sa alerg, pe scurt imi place sa fac triatlon si sa ma antrenez pentru asta. Viata mea inainte de triatlon era mai simpla, dar ca orice om cautam ceva cu care sa imi umplu timpul, ceva care sa imi placa si am gasit. Cel mai mult ma bucur de faptul ca am devenit un exemplu pentru fiul meu Matei care isi doreste si el foarte mult sa faca miscare si pentru cei din jurul meu, sotia, chiar si mama mea la 67 de ani are acum abonament la bazin si merge in mod regulat.

Cum ai ales sa te antrenezi cu Seven Sport Club? Te-ai mai antrenat si cu alti oameni inainte?
In Romania nu prea ai de ales, Flabio este antrenor de triatlon si chiar unul excelent, rezultatele vorbesc de la sine. Astfel am cunoscut oamenii din spatele Seven Sport Club si am fost incantat de ce am vazut sunt determinati chiar pana la incapatanare si sunt acolo langa tine sa te ajute sa iti realizezi visul. M-am mai antrenat inainte doar la inot pentru o perioada de un an cu un alt antrenor, unde am pus la punct tehnica de inot.


Cum te-a ajutat clubul sportiv pe tine, mai exact? Ce stiai de dinainte si ce-a fost nou pentru tine?
Aici este important de inteles ca intre club si mine a fost intotdeauna o relatie de colaborare, ajutor reciproc consider eu. Clubul m-a ajutat foarte mult sa imi ia de pe cap multe dintre detaliile logistice organizarea antrenamentelor, deplasari..... si in plus m-am simtit tot timpul sustinut, chiar si cand nu aveam rezultate bune. 

Cum reusesti sa imparti viata de familie, serviciu si antrenamente?
Din ce in ce mai greu, fac antrenamente inainte de servici la ore imposibile si lipsesc de multe ori in week end pana dupa pranz de acasa, dar pe de alta parte munca da roade....

Cum ai descrie o zi sau o saptamana obisnuita din viata ta?
"am inventat ziua de 30 de ore" totul este foarte strans, de exemplu daca pierd mai mult timp in trafic deja ma gandesc de unde iau acele 5-10 minute, antrenament-birou-antrenament-birou-familie-somn si de la capat

Daca ar fi sa descrii cateva reguli sau principii pe care le respecti sau lucruri de evitat, care ar fi acelea?
Imi planific saptamana de la inceput si respect pe cat se poate programul.

Ai oameni pe care ii urmaresti / mentori? De ce?
Am oameni pe care ii urmaresc, sunt exemple pentru mine, cel mai mult ma uimeste fiul meu care in fiecare zi descopera ceva nou, este foarte curios si activ. 

La ce a trebuit sa renunti ca sa poti respecta antrenamentele cu strictetea caracteristica lui Flabio Carmona, Antrenorul tau? Amandoi stim ca nu e de glumit cu el 😀
A trebuit sa renunt la timpul meu liber in principiu si la o oarecare libertate pe care o simteam cand faceam de capul meu antrenamente, adica inainte daca aveam timp o ora ma duceam si faceam ceva in ora aceea (bicla alergare, inot), acum am un antrenament de o ora, trebuie sa imi fac timp o ora sa fac antrenamentul.

Care sunt lectiile invatate de tine din triatlon pana acum?
Inavata sa te relaxezi si sa te bucuri de cursa si antrenamente astfel apar si rezultatele. Cifrele sunt specifice fiecaruia dintre noi si chiar daca te poti inpira de la altii cel mai mult conteaza sa iti simti propriul organism, exista zile bune si zile mai putin bune in care trebuie sa adaptezi ceea ce ai.

Care sunt fricile depasite?
In timpul maratonului din cadrul unui IronMan sa nu trebuiasca sa merg, sa pot alerga toata distanta. 

Ai persoane care iti reproseaza lucruri? Daca da, cine si ce anume?
In jurul meu incerc sa nu am astfel de oameni, desi sunt atent la ce imi spun cei din jur si incerc sa ma adaptez, mai ales fata familie si colegi.

Ce ai vrea sa mosteneasca, Matei, fiul tau, de la tine?
Imi doresc sa fie fericit, sa se bucure de realizarile lui si cand isi doreste ceva cu adevarat sa obtina acel lucru dar pastrand totusi un echilibru in viata.

Daca ar veni la tine triatlonisti sa te intrebe ce lectii le-ai putea da pentru o calificare la Kona, ce le-ai zice?
Pot sa le spun ca orice este posibil dar necesita timp, rabdare si o atitudine relaxata. Un antrenor bun te ajuta enorm sa ajungi acolo si in acelasi timp sa nu te accidentezi.


Cum ai descrie tu performanta ta de pana acum, in trei cuvinte? Dar in mai multe?
Ambitie, rabdare si bucurie. Motivatia mea pleaca in primul rand de la familia mea care imi dovedesc ca lucrurile se pot schimba cu timpul dar trebuie si rabdare. Mi-a ramas intiparit in memorie un moment la primul concurs de X-man la Oradea, fiul meu isi dorea cupa cea mare de Campion National, a fost extraordinar sa muncesc si sa obtin cupa aceea si sa ii demonstrez ca se poate, acum si el este convins ca orice este posibil.

Care sunt planurile de viitor? Sportive? Profesionale? De business?
Anul urmator dupa Campionatul Mondial de la Kona voi incerca sa petrec mai mult timp cu familia, pentru ca timpul nu se mai intoarce iar Matei creste si in curand va avea alte prioritati. Voi continua antrenamentele dar ma gandesc sa migrez spre distanta mai scurta adica spre Half distance, sper sa reusesc :). Profesional imi doresc sa continui sa ma dezvolt in domeniul in care lucrez in partea de Business Inteligence un job care nu este atat de monoton si aduce in fiecare zi noi provocari.

Iti multumesc, Andrei, pentru tot! Sper ca noi toti sa invatam din exemplul tau astfel incat sa putem avea in proiectele noastre rezultate atat de misto ca ale tale. Mult succes la Kona si in tot ceea ce vei intreprinde de acum incolo!

**********************************

Pentru o descriere putin mai tehnica, puteti citi descrierea cursei de calificare penru Kona, chiar pe pagina lui Andrei de facebook https://www.facebook.com/andrei.dudu.39?hc_ref=ARSw1nCSk3XDevErvRhm8S3WV0cTSq0Fl2uGCa0hBr5h3OReQpO8n3XxcGnhw9nFzLs

Totodata, daca vreti sa fiti la curent cu realizarile Seven Sport Club, puteti urmari postarile noastre pe pagina de facebook a clubului https://www.facebook.com/SevenSportClubTriathlon/



Cei 5 pasi ai echilibrului. Pasul 2_Miscare



Stim cu totii promo-ul tv "pentru o viata sanatoasa, faceti cel putin 30 min miscare in fiecare zi". Stim cu totii si scuzele pe care le inventam ca sa nu facem miscare. Suntem cei mai creativi cand vine vorba de "ce pot eu sa zic ca sa ma scot". Suntem adulti vaccinati (cei mai multi dintre noi) deci ne asumam facerile si nefacerile vietii noastre. La vremea impartelii, Barbosu' a dat la pachet discernamantul cu responsabilitatea. Vrem, e de bine. Nu vrem, nu e de bine dar aia e, fiecare pe barba lui.

Doua lucruri as dori sa subliniez cu partea asta de miscare pentru o viata echilibrata: exista miscarea fizica, a trupului, a ambalajului daca vreti si, la fel de important, exista miscarea creierului, a neuronilor sau educatia, mai simplu. Le luam pe rand.

A. Miscarea trupului

Conteaza mai putin ce fel de miscare faci, atat timp cat te pui in miscare. Alegem ce vrem, luand in calcul conditii meteo, standard de viata, placerile proprii, cati bani dispunem (pentru antrenamente sau echipamente), ce ne lasa corpul (aici, e mult de discutat da' lasam pentru alta data), mediul geografic (mai greu sa inoti in Antarctica 😉) si orice altceva ar putea contribui la alegerea noastra. Ca fapt divers, avem 650 grupe de muschi in organism. Dintre toate sporturile, mersul pe jos este sportul care activeaza cea mai mare grupa de muschi dintre toate cele existente. Dap, mersul pe jos. Mersul activ, nu plimbarea. De departe, castiga la orice categorie din conditiile expuse mai sus. Este ieftin, pretabil oriunde in tara noastra, am facut antrenament incepad cu varsta de 1an - 2ani. Este deja celebra metoda celor 10,000 de pasi (vreo 8km la mine pe ceas, adica).

Cati dintre noi facem acesti pasi zilnic?! Cand mi se cer recomandari pentru sport, slabit sau energie mai multa, recomand intotdeauna 30min mers zilnic.  Pentru siguranta: 30min dim + 30min seara. Daca poti mentine ritmul asta doua saptamani, esti gata sa treci mai departe. Daca nu reusesti sa te tii de aceasta chestie simpla, nu putem vorbi de plan de antrenament, plan de slabit sau de energie, lucruri la care este foarte importanta dedicarea ta. Pastila magica care sa ne scada greutatea de pe o zi pe alta sau formula universala de a deveni mai plini de energie nu exista. In schimb, avem (in acest univers de informatie) metode si aplicarea lor. Efortul tau nu il poti externaliza catre nimeni. Oricati bani ai avea tu.

Asadar, fa o provocare cu tine si pune-ti ambitia la treaba. Garantez rezultatele. Ce fac eu: mers, inot, bicicleta, alergare, exercitii de core strength, mers pe munte (hiking). Daca ar fi sa alegeti doua, cele mai importante, atunci ordinea ar fi mersul si core strength. Desi suna foarte tehnic, acest CS reprezinta de fapt o intarire a zonei centrale (spate, bazin, picioare etc) care ne ajuta in viata de zi cu zi. Sa nu uitam ca cei mai multi dintre noi stam in majoritatea zilei: pe scaun, pe canapea, in masina, la birou, la bere etc. Includem aici: tractiuni, flotari, genuflexiuni, de exemplu. Daca nu suntem in stare sa facem nici macar o tractiune, atunci corpul nostru este afectat rau. In special, femeile au aceasta problema.

Pana pe la 30-35, nu se simte (mai) nimic. Dupa varsta asta, in schimb, incep problemele, cu dureri mai intai mici, muschii isi pierd din flexibilitate si ne trezim la un moment dat ca avem nevoie de diverse tratamente. Si toate, pentru ca, la un moment dat in viata noastra am decis ca nu avem timp pentru miscare.

Recomandari:
- instalati aplicatia "MOMENT" pe telefon (momentan, doar pentru Iphone). Este gratuita deci no worries. Daca va plangeti ca nu aveti timp, vedeti aici cam alocati statului pe telefon in fiecare zi. Eu m-am ingrozit cand am vazut intr-o zi 4 ore!!!!! As fi jurat ca nu-i asa. De altfel, moto-ul aplicatiei este "put down your phone and get back to your life". O puteti descarca aici https://inthemoment.io/
Pentru Android exista "QUALITY TIME" si puteti descarca aici https://play.google.com/store/apps/details?id=com.zerodesktop.appdetox.qualitytime

-  instalati o aplicatie de sport, de asemenea gratuita, care sa va arate cati pasi faceti intr-o zi. Daca nu aveti un ceas care sa faca asta. Eu am folosit multi ani "RUNKEEPER" si a fost super ok. Puteti descarca aici https://itunes.apple.com/us/app/runkeeper-gps-running-tracker/id300235330?mt=8

- vezi unde introduci 30 minute miscare pe zi. De preferat 60min dar incepem de undeva, nu?! Poti inlocui transportul in comun cu ceva mers pe jos? Macar 2-3 statii. Poti iesi jumatate de ora dimineata, inainte de plecarea la job cu ceva plimbare afara? De preferat, la rasaritul soarelui. Cica 15min de plimbare la rasarit si lasat soarele sa ne mangaie fata si pielea e ceva biohaking (adica, natural si benefic pentru noi). La pranz, poti inlocui asezatul pe scaunul cantinei / restaurantului cu o plimbare afara si savurat un sandvis? De retinut, cum aleg ca din 24h, 1h sa fie cu mers pe jos?!

- introduceti dusurile reci. Da la miscare intra si ele. Miscarea sau circulatia sangelui prin corp este influentata de dusurile reci. Ca tot mai avem o luna cu temperaturi care permit asta, e numai bine sa incepem un nou obicei in acest fel. Mai intai, dupa dusul obisnuit, trecem treptat, in final, pe apa rece. Din propria experienta va spun ca in timp, trecerea e din ce in ce mai facila iar corpul se obisnuieste. Citi despre importanta dusurilor reci, daca nu ma credeti.

Momentan, atat despre sumarul miscarii trupului. Sunt multe aspecte de detaliat asa ca, voi mei reveni pe subiect.


B. Miscarea creierului sau educatia
Tot pe principiul "use it or loose it", neuronii nepusi la treaba nu stagneaza ci dispar, lasandu-ne prada mediului inconjurator: geografic, economic sau social.

Una dintre achizitiile recente
In cursurile mele de educatie financiara mentionez ca macar 10% din venitul nostru sa mearga catre pregatirea proprie, pentru dezvoltarea noastra. Ar fi bine sa nu lasam inaintarea in varsta sa fie in dezavantajul nostru ci sa fie o incununare de experiente care sa construiasca CV-ul, experiente de crestere, de specializare, de dezvoltare a abilitatilor. Multi dintre noi nu ne gandim la asa ceva pana la 40ani. Dupa, insa, incepem sa ne facem probleme ca daca ne pierdem locul de munca, cu greu ne putem reangaja. Motivele ar fi suficiente: ca vor lua pe altii pe altii mai tineri, pe unii care nu au responsabilitati acasa deci ar fi dispusi sa munceasca mai mult timp, pe unii care s-au nascut in epoca tehnologiei si se pricep mai bine ca noi, astia crescuti pe ulite si nu in fata gadgeturilor.

Prin urmare, si creierul poate si trebuie sa munceasca. Carti, seminarii, articole, introducere de obiceiuri noi in activitatile zilnice si cate si mai cate disponibile pentru dezvoltare. Multe, chiar gratis. Suntem pe ultimul loc in Europa la numarul de carti citite intr-un an. Tot ultimul si la educatie financiara. Topurile nu mai contenesc sa ne plaseze undeva pe la final atunci cand sunt in discutie lucruri educative. Invers, cand vine vorba lucruri negative (accidente rutiere, folosirea produselor de igiena etc).

Nu intamplator, faptul ca nu citim si nu cautam dezvoltarea ne-a adus in plin 2018 cu reprezentanti ai poporului cu probleme penale, greseli gramaticale sau de exprimare si cu manipulare in loc de program de guvernare. Oameni care au fost alesi democratic, de altfel. In ultimii doi ani, paradoxal, de crestere economica, Romania este pe locul doi dupa Siria (un alt loc fruntas), la numarul de emigranti. Iar Siria e totusi o tara aflata in razboi.

S-a dus epoca in care CV-urile erau cu atat mai importante cu cat aveai mai multe pagini. Experienta, chipurile. Acum, nu citeste nimeni un CV daca depaseste 2 pagini. Asta inseamna ca trebuie sa scrii tot ce ai facut pana acum in cateva randuri. Si sa reduci totul la competente, calificari / certificari, premii sau rezultate obtinute. Oare, cati dintre noi putem face asta? Cati dintre noi putem raspunde la intreari concrete de genul:

Ce stiu eu sa fac cel mai bine?
De ce m-ar lua compania la care aplic?
Care este experienta ce poate sustine ablitatile si competentele mele?
Care sunt scolile / cursurile ce pot atesta ceea ce zic?

Asta e doar o parte din schema. Daca mai introducem aici si faptul ca ne ajuta sa citim si pentru a ne cunoaste mai bine, ca specie, deja deschidem un alt capitol.

Pe care il dezvoltam in articolul urmator. Tu ce faci pentru a-ti pune neuronii la treaba?

Adriana,
cea care citeste acum pentru a compensa vreo 30 ani de lipsa de lectura :)

marți, 31 iulie 2018

Cei 5 pasi ai echilibrului - Formula Adriana Istrate. Pasul 1_Nutritie si somn


Ca tot se poarta titlurile de genul asta, am zis ca e o denumire perfecta pentru un articol in care sa astern de ce cred eu ca oamenii din jur se plang de lucruri. Ca ajung in situatia in care se plang de lucruri. Ca au o stare generala de nemultumire, chiar daca, aparent, lucrurile sunt ok-ish in viata lor.

Am fost la randul meu acolo, stiu cum e. Tot cautandu-ma in acesti ultimi ani, atat prin tara cat si prin strainataturi am ajuns sa observ diverse lucruri. Apropos de mindfulness, puterea de a fi prezent si atent la tine si la cei din jur. Invariabil, oamenii se plang. Mai mult sau mai putin. Putini sunt cei care inteleg ce cauta ei in viata lor si accepta ceea ce nu pot schimba ori lucreaza la ceea pot schimba. De multe ori, nici nu ne dam seama ce negativism emitem. Cu timpul, aceste stari se aduna si ne influenteaza in diferite feluri, pierzand (ocazii, experiente, momente, oportunitati etc) in loc sa castigam, sa evoluam.

Fapt pentru care am pus cap la cap o formula a echilibrului, numita deloc creativ si deloc original formula AI. Altfel spus, sunt 5 lucruri la care sunt atenta atunci cand cei din jur se plang de ceva si imi cer sfaturi / recomandari. Fac ceea ce se numeste anamneza (parca) in psihologie sau FAN, formularul de analiza necesitati in vanzari 😉.

N-am inventat eu roata, sa ne intelegem. Dar e o concluzie dupa 5 ani de munca in zona asta a echilibrului. Cred in puterea celor 5 si grupate in felul asta, sper sa ajute si pe altii. Daca reusesc sa nasc cateva constientizari in mintea voastra, tot sunt hepi. Sa le luam pe rand, in aceasta faza, intr-o descriere succinta, urmand sa le dezvoltam ulterior.

1. NUTRITIE / SOMN

Copyright Radu Cristi
Yeap, suntem (si) ceea ce mancam. Industria e huge, marketingul si mai huge. Dar corpul nostru e acelasi de milioane de ani, cu exceptia neocortexului (ceva mai tinerel). Ce vreau sa zic, indiferent de reclame, in scurta noastra viata din istoria omenirii (70-80 ani) corpul nostru functioneaza in acelasi fel. Da, se fac descoperiri in fiecare zi, insa, in mare masura, "secretul" unui echilibru consta in:
* mancare cat mai putina, nu imbuibare
* ultima masa sa fie cu 3-4 ore inainte de somn
* caloriile ingerate sa fie pe masura celor consumate (1500 calorii consumi, 1500 calorii mananci). Vrei sa slabesti, mananci mai putine calorii decat consumi. Vrei sa te ingrasi, inversezi raportul
* daca suntem ceea ce mancam, de ce sa nu mancam alimentele pline de energie, pline de culoare, pline de nutrienti?!

Discutia e luuunga aici, iar eu nu-mi dau doctoratul pe tema. Bine, nici nu mi l-a cerut cineva, e clar :) Conform principiului, ce e bun ori ingrasa, ori e luat de alta (altul), de evitat excesul de prajeli, grasimi de origine animala, sare, zahar, alcool. Ca-n reclamele de la TV. As zice ca macar 80% din mancarea noastra sa fie ok si restul dupa placeri si tot ar fi ok, daca nu se poate mai mult.

SOMNUL. Cel mai subestimat obicei (sau necesitate) de fiecare zi. Majoritatea ne gandim la somn ca la acea perioada ce ramane dupa ce ne terminam treaba. Multi, regretam ca trebuie sa dormim pentru ca avem atata treaba de facut, corect?! Uitandu-ma in jur, observ ca oamenii nu dorm. Sau, nu dorm bine. Nedormiti, pe scurt. Exista un intreg ritual al somnului care ne asigura o odihna completa, astfel incat sa fim fresh urmatoarea zi.

Cateva lucruri de luat in seama cand ne gandim la somn:
* in timpul somnului, creierul isi face ITP-ul si curatenia necesara, eliminand deseurile neuronale adunate peste zi
* in timpul somnului este secretat cel mai puternic antioxidant al corpului - melatonina
* melatonina incepe sa fie secretata in conformitate cu ciclul noapte-zi (ritm circadian), asta inseamna in jur de ora 21.00 si pana la 02.00/03.00 AM
* de aici, cele mai bune ore de somn sunt intre 22.00-02.00/03.00
* intarzierea orei de culcare pana spre 24.00 - 01.00 face ca melatonina sa nu-si faca efectul iar creierul nu-si face curatenia de care are nevoie
* lumina albastra (TV, telefon, tableta, laptop & Co), inhiba secretia de melatonina

Un somn bun, odihnitor, la orele potrivite ne-ar trezi plini de energie a doua zi, fara sa simtim nevoia de cafea. Insa, cu mancare multa si neadecvata la care adaugam un somn de slaba calitate, nu e de mirare ca nu suntem in deplina capacitate a potentialului nostru.

(va continua)

2. MISCARE
3. RELATII PERSONALE
4. BANI
5. PROIECTE

luni, 25 iunie 2018

Sportul fara proiecte, e greu. Doua luni fara antrenamente


Au trecut doua luni de cand am terminat proiectul Maratonul de la Polul Nord si, odata cu asta, Grand Slamul. Pentru prima data in viata mea, am dat shut down la antrenamente. Cu antrenorul a fost pe principiul "do not call me, I will call you", evident, situatie care nu l-a multumit. Doar ca, aveam nevoie de o incetinire a ritmului vietii, dupa iuresul din ultimii ani. Aveam nevoie sa-mi stabilesc o noua agenda care sa nu mai puna in primul plan proiectele sportive si calendarul aferent ci altceva. Pe Adriana, de dupa. Adriana care si-a inteles lectiile. Adriana care priveste spre viitor cu un alt soi de maturitate.

Ce-am facut in aceasta perioada? M-am relaxat, m-am plimbat, am gatit, am fost la cursuri sau am predat cursuri (de educatie financiara) si, placerea mea cea mai mare, am citit. Oricum, regretul pe care il port cu mine este ca nu am timp sa citesc tot ceea ce detin iar viteza cu care cumpar cartile este mult mai mare fata de cea cu care le asimilez. Am trei biblioteci acasa si imi vine sa iau cate-o carte si sa ma asez jos, pe langa, fara sa mananc ori sa beau apa.

Oricum, toate aceste activitati, le-am facut in plus fata de jobul cu program normal, de la banca. Multa lume intreaba cum de am timp. Pai, simplu, zic eu. Scazand cele 7-8 ore de somn si cele 8-9 de munca din 24 toate, voi cum va petreceti restul orelor? Eu am 7 ore somn + 8.5 ore munca, ceea ce imi lasa un liber de 8.5 ore zilnic. Televizor nu am, deci, nu ma "uit" la el.

Proiectat initial pentru doua saptamani, timpul de recuperare s-a intins la doua luni foarte lejer. Imi spuneam ceea ce isi spune marea majoritate cand estimeaza ca se va ocupa de ceva: de luni, gata, ma pun pe treaba. Doar ca luni dimineata, intervin diverse scuze si, daca tot nu ai inceput de luni, si nici marti nu ti-a fost mai usor, lasi mai degraba pentru saptamana urmatoare ca sa fie treaba ca la carte.

Urmatoarea saptamana, aceeasi Marie, cu alta palarie. Iei echipament la tine si auzi ca luni seara nu se face antrenamentul de bazin din motive tehnice. Ce face omul care nu are chef? Isi justifica iarasi INACTIUNEA, cu tot felul de scuze: bah, eu am vrut, da', nah...daca nu se tine... Nu conteaza ca bazinul e deschis, ca abonamentul iti permite sa intri si sa iesi cand vrei, te poti duce sa inoti o ora-doua singur, linistit si sa faci exercitii cate vrei ca doar le-ai facut de milioane de ori pana atunci. Nu, dom'le! Ora nu se tine si, prin urmare, cu o satisfactie mult mai mare decat vinovatia ca iar nu te tii de plan, te reorientezi rapid catre altceva cu care sa inlocuiesti ora aia de efort.

Uite asa, din cele 60 de antrenamente in 60 de zile, am ajuns la 3! La un moment dat, m-am amuzat de constientizarea comportamentului meu. Mai putin atunci cand cantarul arata doua kile in plus. Ce sa vezi, fac exact aceleasi lucruri pe care le-am auzit de la oameni de sute de ori pana acum :) Si am concluzionat:

Viata fara un proiect, e greu! Sportul, fara un proiect, e si mai greu!

De ce zic asta?! Daca 5 ani de zile am introdus antrenamentele in calendarul meu obisnuit, indiferent daca ploua sau ningea afara, se tinea sau nu antrenamentul, acum, dintr-o data, caut scuze. Ce s-a intamplat diferit?! Sunt tot eu, dar parca lipseste ceva. Si anume, directia catre care ma indrept. Actiunea in scopul a ceva, de care vorbeam in articolul precedent. Nu doar ca nu mai aveam un target specific dar am uitat esenta a ceea ce trebuie sa fie sportul in primul rand si anume, un stil de viata.

Am uitat ca sportul nu e despre concursul x sau y ori despre patratele si picioare lucrate. Am uitat ca miscarea e despre a te pastra pe tine intr-o forma normala de functionare. Sportul este "raul" absolut necesar care te ajuta sa:

-  te trezesti dimineata fara sa te doara spatele de atata stat pe scaun la birou, la volan sau la bere
- ai o viata plina de energie, fie ca vorbim de dus la piata, dereticat prin casa sau gradina proprie sau jucat cu copiii
-  ai un corp care iti permite sa ai o viata sexuala activa (stiti voi, cei in cuplu, chestia aia care se intampla o data la 3-4 sapt 😆)
-  elimini stresul din viata ta, stiut fiind ca o ora de activitate fizica intensa iti consuma din stres si elibereaza hormoni ai fericirii
- intarzii bolile asociate cu sedentaritatea (obezitate, bolile de inima, degenerative)
- consumi caloriile in exces (daca te asiguri ca nu consumi dublul lor imediat dupa aceea 😜)

Chiar daca nu ma mai asteapta un triplu IronCrazyMan in viitor, obiectivul meu principal este Adriana-cea-plina-de-energie-sa-se-reinventeze si acestea fiind zise, declar deschis sezonul de primavara-toamna-iarna-si-tot-asa mai departe de miscare si voie buna. E greu sa te rupi de la chestiile care iti plac pentru o ora de miscare, stiu. Cunosc senzatia. Dar eu nu cunosc alta modalitate prin care sa am grija de ambalajul in care imi petrec toata viata, mai ieftina si mai eficienta decat miscarea.

In viitor vor fi, cu siguranta, cand o sa ne printam 3d sau 5d o inima sau un picior cu ajutorul inteligentei artificiale. Doar ca trebuie sa ni le si permitem. Ca sa mi le permit, trebuie sa fac acum actiunile prin care sa generez bani in viitor. Ca sa le fac acum, trebuie sa am energie. Ca sa am energie, trebuie sa fac sport. Si sa am un proiect in sensul asta.

Adriana,
neantrenata de doua luni







luni, 7 mai 2018

Lectii invatate din proiectul Maraton la Polul Nord



Finalizand si acest obiectiv din viata mea, am stat in ultimele zile sa analizez ce a dus la aceasta reusita, ce am facut bine, ce as fi putut imbunatati  si care sunt lectiile pe mai departe. Astfel, vorbind despre ele, informatiile mi se sedimenteaza mult mai bine in memoria de lunga durata. In plus, mi se adreseaza multe intrebari despre cum reusesc sa le duc la bun sfarsit si imi e simplu sa le astern aici. Am mai spus-o si o repet, ecuatia principala, in 3 cuvinte e: 

VISEAZA
PLANIFICA
ACTIONEAZA

Sau, intr-un cuvant, chiar, Metoda Rosu. Andrei Rosu. Mai pe larg, asta se poate transpune in urmatoarele lectii invatate de mine:

1. Imi dau voie sa visez la cele mai frumoase / marete / grandioase obiective
Simplu sau greu?! Cred eu ca lumea se imparte in trei categorii principale:  Prima categorie e reprezentata de cei pentru care viitorul este doar sumbru, nimic bun nu se poate intampla in viata lor, cei critici care vor gasi hibe pentru care ceva (aici intra orice idee sau proiect ai prezenta) nu va merge, indiferent cat de realist sau posibil ar fi el. Pentru acest oameni, lumea e o intreaga conspiratie, al carei singur scop este sa ne faulteze pe toti. In aceasta categorie sunt multi din cei apropiati noua: familie, prieteni sau colegi, ceea ce ne poate dauna rau de tot pentru ca tinem la parerea lor si credem (si noi si ei) ca ne vor binele.  Am fost acolo, stiu cum e, daca as fi dat curs recomandarilor primite, nu as fi reusit nimic. As fi fost in aceeasi situatie ca acum 5 ani, doar cu si mai multe regrete. 

A doua categorie este cea a robotilor. Oamenilor roboti. Cei care nu vor nimic, nu cred nimic, nu-i intereseaza nimic, nu sunt sensibilizati nici in bine nici in rau de proiectul tau si traiesc doar pentru a imbatrani. 

A treia categorie este a celor care isi dau voie sa viseze, sa creeze imagini despre o lume mai buna, o versiune mai buna personala, un viitor in care se bucura de tot ceea ce viseaza. Aici imi place sa ma includ si eu pentru ca lumea asta a visatorilor (sau a naivilor, cum ar spune altii) este cea din care s-au nascut cele mai importante descoperiri si businesuri. Asadar, in mod regulat, imi dau voie sa ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac, ce mi-ar placea sa devin, ce as vrea sa incerc, oricat de nebunesc ar parea. E o etapa importanta, fara de care nu stii catre ce te indrepti. 

Cum ma hotarasc cu care dintre obiective incep?! De obicei, cu acela care staruie in mintea mea si nu-mi da pace. Se spune ca, acolo unde se intalneste pasiunea ta cu nevoile oamenilor, ia nastere vocatia personala. Pasiune stiam ca detin, iar ajutorul dat celorlalti (aveam sa descopar mai tarziu) a fost sa le arat ca se poate sa realizezi lucruri incredibile, atat timp cat esti dispus sa incerci.

2. Sunt intotdeauna pregatita sa vorbesc despre obiectivele mele
Pe principiul "niciodata nu stii cine te poate ajuta sa le indeplinesti". Ani de zile mi-am reprimat ideile fiind convinsa ca nu intereseaza pe nimeni de mine ori de ele. Mda, povestea e veche si incepe in copilarie. O fata timida, interiorizata, data la o parte de ceilalti copii ca parintii sunt saraci, apoi crescuta fara prea multa implicare emotionala ca nici parintii nu stiut cum sa faca, asta ajunge un adult dezechilibrat si care prefera sa-si tina gura. De cand cu alergatul, totul s-a schimbat, insa. 

Sa va spun cum am mi-am deschis drumul catre o sponsorizare in BCR. Asta ca sa vedeti de ce e bine sa fii deschis oportunitatilor. Intr-o vineri dimineata, pe la 07.30, dupa antrenamentul de inot, ma intreaba o colega daca vreau sa merg la Baneasa Trail Run din duminica urmatoare ca si-a luxat piciorul si nu mai poate merge. Am stat ceva pe ganduri dar am zis, hai sa fie ca si asa nu am altceva in program. Zis si facut. In timpul cursei, parca 21km, depasesc in alergare pe un domn din conducerea BCR, participant si el. Il recunosc, il vazusem la un eveniment o singura data, ma gandesc imediat la ce am eu nevoie dar zic sa las omul in pace, ca poate a venit si el sa alerge linistit, nu sa il bat eu la cap. Ma opresc la un punct de hidratare, ma depaseste apoi pornesc si il ajung din nou din urma. Iarasi imi vine in cap ideea de a-l aborda si cu niste emotii serioase ca na, stiam ce vroiam de fapt si imi imaginam tot felul de lucruri despre ce va raspunde (asa cum facem de obicei, ne imaginam lucruri care nu exista), il abordez. Vorbim despre diverse, ii spun cine sunt, auzise de mine si cele 7 continente, il intreb daca mai sponsorizeaza sportivi si apoi lansez intrebarea: ar fi interesati sa ma sprijine cu proiectele mele?! Si mi se opreste respiratia in asteptarea raspunsului. Iar omul raspunde: pai, hai sa stam de vorba, trimite-i o cerere de intalnire asistentei mele. 

Si uite asa, fiind deschisa la invitatia colegei mele de club (sa-ti dea Dzeu sanatate, Laura 😘), m-am dus la un concurs neplanificat, am fost suficient de prezenta sa observ pe ceilalti concurenti, suficient de indrazneata sa vorbesc despre obiectivele mele viitoare si sa plec de la acel concurs cu o oportunitate imensa. Si asta e doar unul dintre exemple.

3. Odata un obiectiv stabilit, trec la etapa de planificare, impreuna cu cei mai buni mentori
Cam mai grea etapa dintre toate. Pentru ca aici ne impotmolim majoritatea. Unora le ia aceasta etapa ani, pentru ca asteapta intotdeauna cea mai buna decizie, cel mai bun moment, cele mai bune conditii.  Aspecte care nu exista in viata reala, intr-un moment in care totul se schimba de la o zi la alta. De fiecare data am plecat la drum cu o structura a proiectului, niciodata nu am avut stabilit in detaliu fiecare pas dar stiam in mare ce am nevoie, cu cine trebuie sa vorbesc si un calendar. E important aici sa ai pe cineva aproape cu care sa discuti pentru ca nu vei avea timp niciodata sa cercetezi internetul ca sa ajungi la cea mai buna decizie. Ce am facut eu? Am vorbit cu oameni care fusesera la Polul Nord sau in alte locatii extreme si oameni care au obtinut sponsorizari la viata lor, despre cum au reusit. 

4. Un proiect grandios, necesita multa actiune si multa rabdare
De ce zic asta? Pentru ca implinirea lor dureaza foarte mult. Evident, vorbim de minim un an de zile perioada de asteptare. La mine au fost doi ani jumate, pentru polul nord. Cati dintre noi suntem dispusi sa asteptam doi ani ca ceva sa se implineasca?! De multe ori, ma uit in jur si vad oameni care doresc rezultate imediate: vrem sa acumulam avere dar nu prin economisire ca dureaza prea mult; vrem o relatie dar nu prin constructie pas cu pas ci imediat si daca se poate partenerul sa vina cu un program instalat despre ce ne place si cum sa ne abordeze si cum sa ne implineasca dorintele; vrem sa  avem un corp suplu dar cu niste inghitit de pastile si nu prin transpiratie pe la salile de sport, stadioane sau 30-60 minute de mers pe jos. In orice domeniu, treaba sta cam la fel. 

Daca toate, insa, s-ar realiza imediat, unde ar mai fi satisfactia?! Ma indoiesc ca starea noastra de multumire interioara s-ar schimba daca am apasa un buton ca visele noastre sa devina realitate. In tot si in toate, efortul, transformarea noastra e cea care ne aduce implinire, nu ziua concursului sau a implinirii proiectului, oricare ar fi acela.

Imi aduc aminte perioadele in care ajungeam la tensiuni cu antrenorul ca asa mai fac oamenii in perioade tensionate, perioade in care ma lua cate-un frig intr-o duminica iarna cand ultimul lucru la care ma gandeam era antrenamentul de 35km. In multe zile, ma scotea fortat al meu din casa sa ies la alergat de ajungeam sa tip si la el. Dar, ieseam. Si-i ceream iertare la intoarcere pentru ca stiam ca-mi vrea binele si face ce e mai bine pentru mine. 

Astea sunt perioade normale din viata oricarui proiect, nu exista motivatie zilnica ci rabdare sa faci fiecare pas din planul tau care te va duce la implinire.

5. Viata fara proiecte, e greu
Si, pana la urma, ce e toata faza asta cu proiectele in sus si in jos?! De ce au ajuns "visele" astea sa fie pe buzele tuturor, de parca ar fi noua marca de iphone sau mai stiu io ce?! Well, mi-a luat 33 de ani din viata sa inteleg ca poti sa traiesti bine mersi si fara proiecte. E dragut, mai prinzi un loc de munca, banisorii vin si ei ca doar e crestere economica, se maresc salarii, pensii, lumea isi creste pretentiile, face rate, mergem in vacante. Ce atata ingrijorare?!

Doar ca, la un moment dat, incep problemele. De obicei, pe la treizeci si un pic. Nepasarea acumuleaza facturi neplatite si la un moment, ne trezim in fata recuperatorilor care-si cer drepturile. SC "Perfect Body" SRL iti arata ca ai cam pus pe tine si analizele iti arata ceva pe la tiroida si nici tensiunea nu-ti da pace. SC "Corporatia" SA iti atrage atentia ca targetul va creste si trebuie noi metode de marire a portofoliului iar tu te-ai cam saturat sa cauti clienti. Plus, ca ti-ai adus aminte ca tu intotdeauna vroiai sa faci altceva iar actiunile din prezent nu-ti (mai) aduc nicio satisfactie. Nu in ultimul rand, Asociatia "Relatii cu cei dragi" isi cere drepturile de atentie, afectiune si implicare, avand in vedere ca nici pe 'ai batrani nu prea ii mai suni in ultima perioada, a trecut cam mult de la ultimul gratar cu prietenii, iar partenerul (daca mai e in peisaj) iti atrage atentia ca nu mai sunteti conectati.

Si te trezesti, dintr-o data, obosit. Si starea se repeta si in zilele urmatoare. Nu stii ce nu mai merge. Ai vrea sa iei o pastila sa-ti treaca dar nu prea ai ce. Ca ce ai tu se numeste neimplinire. Lipsa de sens.  TRece doar cu actiune, nu cu pastile. Actiune in spiritul a ceva. Catre ceva ce te asteapta, ceva pentru care te trezesti cu bucurie dimineata, stiind ca oricat ar fi viata de dificila, tu ai un scop al tau, fie ca este personal sau profesional. Si iti aduci aminte de o idee mai veche pe care doreai sa o incerci si te apuci sa faci o poza cu aparatul ala pe care ti l-au luat la un moment dat si nu l-ai mai folosit, sau suni un prieten vechi si il inviti la un pahar de vorba, ori, pur si simplu iesi la alergat, ca tot auzi toti nebunii in jurul tau ca fac asta.

Treptat, viata ta se schimba. Parca ai o nerabdare sa-ti traiesti ziua. Ai ceva mai multa energie, incepi sa inregistrezi primele rezultate: ai primit un compliment pentru o poza reusita si incepi sa prinzi curaj ori ai atins o borna de 5 km, tu ala care gafaiai cand urcai scarile de la intrare. Tot asa, zi dupa zi, curiozitatile tale cresc, prinzi curaj sa incerci si altceva si, cum o reusita duce catre alta, te trezesti la un moment dat, sa fie 1 an sau 2 de pasi din astia marunti, Ca ai prima ta expozitie foto sau primul tau concurs sportiv. La care vin si ai tai, super incantati de tine. Si parca arati si un pic mai bine de cand alergi. Total firesc, daca vei continua sa ramai "infometat" de cunoastere si sens, vei atrage in viata ta din ce in ce mai multe oportunitati, te vei transforma si, odata cu asta, vei schimba si lucrurile in jurul tau. Iar asta e un efect de val, pe care toti cei care au ajuns acolo il simt si il vad. Iar tu, ramai uimit de cat de simpla e reteta.

Adriana,
care se reinventeaza intotdeauna


joi, 26 aprilie 2018

Aventura Maratonului la Polul Nord. Grand Slam completed.



Viata este o calatorie importanta dar drumul e scurt daca nu-ti setezi obiective si muncesti pentru ele. Dupa ce mi-am inceput calatoria in jurul lumii, in Antarctica, atingerea polului de la extremitatea cealalta a lumii a venit oarecum firesc, chiar daca nu imediat. Dar, pentru asta, merita sa astepti. Si sa muncesti, evident. Astfel, am devenit prima femeie din Romania care a alergat pe toate cele 7 continente si Polul Nord si a doua persoana dupa Andrei Rosu. Sunt acum parte din Grand Slam alergarilor extreme si am o gramada de povestit copiilor. Si stranepotilor, evident :)

O enorma recunostinta am pentru partenerii mei BCR, Seven Sport Club si Restart Energy, cei fara de care aceste povesti nu ar fi posibile. Sustinerea lor si efortul meu au creat impreuna atingerea unor obiective pe care putini in aceasta viata au sansa sa le implineasca.

Acum, pot spune ca s-a terminat si Maratonul de la Polul Nord si, odata cu asta, 5 ani de reinventari continue. Am tot asteptat momentul asta din 2015, de cand am finalizat cele 7 continente. Ca la orice proiect, am luat-o de la capat, dupa reteta atat de bine stiuta: inscriere, antrenamente, sponsorizare, chiar daca nu neaparat in aceasta ordine. Absolut toate proiectele dificile, marete, acele proiecte nu atat de simplu de realizat, necesita un efort continuu, mai ales cand e vorba de fondurile necesare. Aparent, lucrurile au fost mai simple cu tot background-ul meu, totusi, am reusit abia dupa 1 an de zile.

Dupa orice proiect important, e necesara si recuperarea, moment perfect pentru a reface corpul, mintea si sufletul. De ce corpul? Pentru ca a trecut printr-o serie de antrenamente in timpul iernii, in special alergare si forta la care adaugam orele de nesomn din timpul plecarii (cursa a inceput la ora 22.30 seara) si cele din timpul transferurilor aeriene. 

De ce mintea? Pentru ca un astfel de proiect iti pune neuronii la lucru in incercarea de a echilibra orele de birou full time, cu antrenamente, administrat bugetul de sponsorizare si calatoria in sine. O expeditie polara e plina de neprevazut si nici a mea nu a fost scutita. Cu o saptamana inainte de
plecare, am aflat ca vremea nu permite instalarea bazei rusesti, asadar, totul se amana cu 8 zile. Asta a insemnat schimbari de bilete de avion, cazari si cereri de concediu. Par facile, dar te pot scoate din
circuit lejer, mai ales ca orice piesa din puzzle odata miscata, trebuie inlocuita cu alta care sa se
potriveasca perfect. Sa o luam pe cea mai simpla, concediul. Intr-un birou cu mai mult angajati,concediul tau trebuie sa nu incurce activitatea din departament. In plus, daca mai sunt si alti colegi care doresc in perioada respectiva si nu pot amana zilele, e nevoie de o intelegere foarte mare din partea celorlalti, ca proiectul tau sa mearga mai departe. Apoi, o fisura in calota de gheata, in timp ce esti la pol face ca avionul care trebuie sa te aduca catre casa, sa nu poata ateriza, tu sa ramai blocat pe o banchiza de gheata la capatul lumii, fara semnal la telefon si astfel sa mai amani intoarcerea acasa cu alte doua zile. Ceea ce, necesita alte bilete si concedii.

De ce sufletul? Pentru ca, am mai bifat un proiect din lista mea, pentru ca pot rasufla usurata, pentru ca in sfarsit s-a implinit acel scop pentru care am muncit in ultimii ani iar acum e momentul sa ma bucur de reusita si sa las satisfactia sa-mi umple tot corpul. Sa inteleg lectiile acestei aventuri, sa duc mai departe ce a fost bine si sa inteleg ce nu a fost ok, pentru a putea corecta la urmatoarele proiecte din viata mea.

Cum m-am pregatit pentru maraton?

Alergare, multa alergare si exercitii de core strength. In plus, dusuri reci. Am inceput cumva prin septembrie, si ca urmare a cursului TIF in care provocarea a fost sa incepem dusuri reci. Mai intai, dupa dusul normal raceam apa treptat si de acolo numaram cateva secunde. In prima zi am stat 10 secunde, a doua zi 20 secunde, a treia 30 secunde si tot asa. Cu timpul, am observat ca inca de la inceput, nu mai simteam nevoia sa fie apa fierbinte, ca inainte si corpul se obisnuia ca temperaturi normala spre apa calaie pentru dus. Pe langa efectele benefice asupra circulatiei sangelui, un alt efect imediat a fost acomodarea corpului cu temperaturi ale aerului din ce in ce mai mici, surpriza fiind intr-o zi in care aveam un tricou si o geaca de blugi iar afara erau 6 grade iar eu nu aveam vreo problema.


Ce este cu acest maraton?

Este cel mai nordic maraton pe acest glob, e o cursa serioasa cu traseu masurat gps, cu cip de cronometrare si toate cele, aproape lat 90 de grade (la vreo 15km de Polul Nord Geografic), pe o banchiza de gheata de vreo 3-4m grosime, aflata in continua miscare, motiv pentru care baza de cercetare care ne primeste si maratonul nu au loc niciodata in aceleasi coordonate geografice. Sub aceasta banchiza e doar oceanul inghetat. Si moarte, daca nu esti Wim Hoff :)

Totodata, maratonul este cea mai ieftina modalitate de a ajunge la Polul Nord, celelalte forme presupunand, zbor direct cu avionul sau expeditii cu sania trasa de caini ori trekking pe schiuri, mult mai costisitoare decat aceasta.

Organizatorul este acelasi cu cel care a organizat cursa din Antarctica, cel mai sudic maraton de pe glob, Richard Donovan, un irlandez care depune toate eforturile posibile ca toti cei prezenti sa aiba o experienta memorabila. 50 de oameni au sansa aceasta in fiecare an iar lista de asteptare este lunga. In 2018, a fost o exceptie a numarului de participanti datorita faptului ca o mare firma de asigurari din Hong Kong a trimis o echipa intreaga de oameni, sponsorizand evenimentul si ridicand numarul participantilor la 61.

Temperatura a fost -33grade la inceputul cursei si a scazut catre -40 grade spre finalul ei, ceea ce presupune un echipament adecvat, unul pentru alergarea propriu-zisa si altul pentru timpul petrecut in baza respectiva.

Traseul presupune sa ajungi in Norvegia (Oslo sau Tromso) iar apoi in Svalbard (Longyearbyen, a se citi long-year-bien), o insula dintr-un arhipelag norvegian. Longyearbyen e o localitate aparte, cu 1800 de oameni si 3000 de ursi polari, unde nu au loc inmormantari din cauza pamantului permanent inghetat. Purtatul armei de vanatoare este un lucru firesc pentru siguranta cetatenilor. Aici a avut loc reunirea paricipantilor  si sedinta tehnica. De aici, ne-am urcat intr-un avion rusesc (Antonov, cred) si dusi intr-un zbor de 2.5h catre Barneo, o baza ruseasca  aflata la 15km de polul nord geografic.


Cum a fost la pol?

Frig, frate! Ce zic eu frig, ger cumplit. Cel putin, mie asa mi s-a parut, cu toate dusurile reci cu tot. Norocul nostru a fost incalzirea corturilor in care dormeam, spre deosebire de cele din Antarctica, unde nu aveam aceasta facilitate. Principiul hainelor a fost trei straturi: ciorapi, pantaloni, bluze + geaca de puf, caciuli, manusi si masca de fata. Aditional, incalzitoare de silicon in incaltaminte, pentru confortul picioarelor. In functie de conditiilor exterioare (umiditate, vant, ger) am alternat intre pantalonii de vant si cei polar, astfel incat sa fie potrivit tot timpul. O noutate pentru cursa asta, mi-am  lipit pe fata benzi din acelea care se pun pe muschi, pentru a-mi proteja obrajii si nasul de frig. O solutie foarte buna pe care am furat-o de la chinezoaica ce era cu noi in cort. Cea mai buna decizie!

Corturile in care dormeam aveau 10 paturi si pe ele ne asteptau sacii de dormit oferiti de organizatori.   Mare relaxare pe mine sa ma pot pregati relaxata pentru maraton. Cum incepea cursa la 22.30 seara, principiul a fost sa mananc pana in ora 19.30 cat mai mult, astfel incat sa acumulez suficienta energie si sa nu consum cafeina deloc pana in timpul cursei, deoarece era important sa activez corpul abia spre noapte si nu dimineata la prima ora. M-am consultat pe aceste aspecte cu Mihai Vigariu, un profesionist din punctul meu de vedere si un pasionat al pregatirii. 

In cortul principal, acela in care era si cantina, am avut un loc pregatit pentru fiecare, pentru a ne pastra gelurile si toate cele pregatite de noi de acasa. Doar ceaiul era oferit de organizatori, asadar, absolut toate cele pentru cursa erau aduse de fiecare participant in parte de acasa, conform preferintelor.

Traseul a constat din 10 ture a cate 4,2km, fiecare tura trecand pe langa cortul principal si accesul la cele pregatite. Ziua a fost perfecta din punct de vedere al vremii: nici un nor pe cer si un soare extrem de puternic, ceea ce a facut alergarea mult mai placuta. Daca la minus 40 grade mai adaugi si vant, credeti-ma ca nu-i vreo fericire. Am vazut-o in urmatoarele zile, de altfel :) Din cei 42km, aprox 10km au fost pe un teren plat, tasat (ca acolo era si pista de aterizare a avionului). Restul a fost inot in zapada, o zapada nisipoasa care te facea sa pieri mult timp, ce sa zic. De altfel si timpul nostru de finish si-a spus cuvantul. 

Pregatirea cursei presupunea ca dupa fiecare 4,2km sa intru in cort pentru hidratare si geluri doar ca, din cauza terenului, asta nu s-a mai intamplat la 30 minute, cat anticipam eu ci mult mai tarziu, drept pentru care am terminat in 7h19m in loc de 5 ore, cat m-am gandit eu. Spre final, nu mai vedeam concurenti in cursa deloc, ceea ce m-a facut sa cred ca sunt printre ultimii, gandindu-ma ce as fi putut face mai bine. Apropiindu-ma de poarta de finish, vad cum se pregatesc organizatorii si-mi intand panglica de final, moment in care inima a inceput sa bata puternic la gandul ca sunt pe podium. Da, eram pe locul al treilea si toata emotia din mine a izbucnit in lacrimi de fericire si un zambet care s-a inaltat spre soarele puternic. Misto final de cursa, proiect si alergari extreme. Grand Slam-ul este al meu acum, eu, tipa care in urma cu 5 ani nu misca un deget.

O imensa bucurie si satisfactie m-a urmarit din acel moment! Pentru inca o data, reteta a functionat perfect: ai un scop, il planifici bine si apoi actionezi conform planului. Si nu eram eu singura. In aeroportul din Longyearbyen, ne pregateam fiecare sa plecam catre casa, eram nedormiti, obositi, care mai de care cu zboruri anulate si reprogramate, bani pierduti si multe altele. Totusi, aveam o implinire pe fetele noastre pe care cu greu o puteai stirbi.

Aceasta e povestea unei aventuri polare, ultima, asa cum am programat-o eu pentru aceasta perioada a vietii mele. Ce-o mai fi in viata vom vedea. De ceva anume sunt foarte sigura. Am toata increderea ca voi gasi cea mai buna solutie si am multa energie sa duc lucrurile la bun sfarsit. #Incredere si #energie, doua rezultate firesti atunci cand faci sport si iti propui scopuri inalte pentru care sa fii nevoit sa te transformi intr-o versiune mai buna. Conform motto-ului Seven Sport Club: "Try, Train, Win"

Aceasta e prima zi din restul vietii mele!

Adriana, bipolara :)

luni, 26 februarie 2018

North Pole Marathon - Ultima frontiera


Mai sunt 41 de zile pana cand voi lua startul la ultima cursa extrema din palmaresul Grand Slam (alergari pe cele 7 continente + Polul Nord). Am aceasta cursa in cap din 2015, atunci cand terminam seria 777. Doar ca, abia acum se implineste proiectul. Am facut tot posibilul sa merg imediat, doar ca semintele mele au rasadit mult mai tarziu. In 2016 nu a fost sa fie, iar in 2017 organizatorul ma anunta ca nu mai sunt locuri. Asa cum e si firesc, am pastrat proiectul si am schimbat strategia. Mi-am zis, poate nu e timpul potrivit pentru mine. Am inceput sa accept faptul ca, uneori, indiferent cat de mult muncesti, rezultatele vin atunci cand e cel mai bine pentru tine, nu cand iti planifici. Prima data s-a intamplat cu maratonul de pe Everest, anulat cu o saptamana inainte de a pleca, din cauza cutremurului ce a avut loc in zona, si care m-a facut sa finalizez seria 777 in Vietnam.

Uitandu-ma in urma, imi dau seama ca toate aceste intarzieri au fost spre binele meu, desi, initial, pareau o adevarata catastrofa. In 2016, de exemplu, cursa de la Pol a fost cu probleme foarte mari din cauza conditiilor meteo nefavorabile, competitorii neavand posibilitatea de a ateriza pe calota arctica, cursa fiind intarziata doua saptamani! In tot acest timp, oamenii erau nevoiti sa-si rezolve partea de cazare din surse proprii, schimbarea biletelor de avion de asemenea, fara sa aiba garantia ca se va tine totusi cursa. Multi, s-au si intors acasa, nemaiputand astepta un semnal pozitiv din partea oficialilor responsabili de aprobarile necesare in zona.

Dar iata, astrele s-au aliniat (la start 😜 ), m-au lasat sa ma maturizez in voie iar acum (nu ma injurati) imi trimit si conditii mai apropiate de cele in care trebuie sa ma alerg, ca sa ma obisnuiesc phihic cu ideea unei alergari arctice. Am inceput seria proiectelor extreme cu o cursa in Antarctica iar dupa (sper eu) finalizarea cursei la Polul Nord, pot spune cu mandrie ca sunt bipolara iar lumea n-o sa ma creada nebuna :)))

Intamplator sau nu, cursa va avea loc pe 9 aprilie, a doua zi de Pasti si la 5 ani de cand am luat decizia de a alerga, semnificatia pentru mine fiind aceea de "iluminare", de trezire la o realitate in care exista o multitudine de motive pentru care sa te trezesti bucuros dimineata si o infinitate de oportunitati in univers prin care sa devenim persoane mai echilibrate, mai stabile emotional, mai intelepte si pline de sens.

Multe s-au intamplat in acesti 5 ani si, recapituland, includ aici:
- o stare generala de tristete si un discurs motivational de-al lui Andrei Rosu in urma caruia m-am decis sa alerg
- finalizarea maratonului de la Bucuresti si cautarea disperata a unui nou proiect din teama de a nu ma intoarce la viata depresiva de dinainte
- finalizarea seriei 777 ca un tribut platit lui Andrei Rosu si mesajelor sale "desteptatoare"
- startul unor lectii de inot si bicicleta si finalizarea unui IronMan
- blog, sponsorizari, discursuri motivationale, scena Tedx, prieteni, cunostinte, oportunitati, energie, energie, proiecte diverse, energie, incredere, energie, energie, incredere.

Maratonul de la Polul Nord reprezinta ultima frontiera pentru ca aici se opreste pentru mine seria proiectelor sportive extreme. Sportul a fost un instrument extraordinar sa capat incredere in propria persoana, sa ies din mocirla de confort in care ma afundam in fiecare zi si sa-mi caut adevarata identitate: aceea de persoana normala cu o energie extraordinara. De acum incolo, voi face sport ca un mod de viata, pentru a-mi pastra energia la cote maxime si pentru a fi un model pentru familia mea, aceea la care am inceput deja sa lucrez 😄 .

In plus, macar un pic si tot am pus bazele cercului de nebuni care merg la concursuri din ce in ce mai faine, in locuri din ce in ce mai extreme, in tari din ce in ce mai exotice. Comunitatea de sportivi amatori din Romania creste frumos, ceea ce e si normal si sunt convinsa ca ambitia noastra isi va arata roadele prin tot felul de clasamente mondiale.

Asadar, pe 9 aprilie, voi alerga in punctul maxim al lumii, in chiar Polul Nord Geografic, acum, mai pregatita sufleteste ca oricand, si sper sa pot transmite suficienta emotie in acest demers, astfel incat sa pot naste si in alte suflete o dorinta de reinventare, asa cum Andrei Rosu a nascut in mintea mea ideea de viata echilibrata in 2013. Pana la urma, fiecare zi e o miniatura a vietii noastre, asa cum ne traim zilele, asa ne este viitorul. Putem trai acelasi an de 75 sau 80 ori la rand si sa numim asta viata, ori putem actiona diferit in fiecare zi si sa ajungem pana la 100 si treaba noastra de ani, fara regrete de genul "ce-ar fi fost daca?!".


Adriana,
the A(nta)rctic girl!