luni, 25 iunie 2018

Sportul fara proiecte, e greu. Doua luni fara antrenamente


Au trecut doua luni de cand am terminat proiectul Maratonul de la Polul Nord si, odata cu asta, Grand Slamul. Pentru prima data in viata mea, am dat shut down la antrenamente. Cu antrenorul a fost pe principiul "do not call me, I will call you", evident, situatie care nu l-a multumit. Doar ca, aveam nevoie de o incetinire a ritmului vietii, dupa iuresul din ultimii ani. Aveam nevoie sa-mi stabilesc o noua agenda care sa nu mai puna in primul plan proiectele sportive si calendarul aferent ci altceva. Pe Adriana, de dupa. Adriana care si-a inteles lectiile. Adriana care priveste spre viitor cu un alt soi de maturitate.

Ce-am facut in aceasta perioada? M-am relaxat, m-am plimbat, am gatit, am fost la cursuri sau am predat cursuri (de educatie financiara) si, placerea mea cea mai mare, am citit. Oricum, regretul pe care il port cu mine este ca nu am timp sa citesc tot ceea ce detin iar viteza cu care cumpar cartile este mult mai mare fata de cea cu care le asimilez. Am trei biblioteci acasa si imi vine sa iau cate-o carte si sa ma asez jos, pe langa, fara sa mananc ori sa beau apa.

Oricum, toate aceste activitati, le-am facut in plus fata de jobul cu program normal, de la banca. Multa lume intreaba cum de am timp. Pai, simplu, zic eu. Scazand cele 7-8 ore de somn si cele 8-9 de munca din 24 toate, voi cum va petreceti restul orelor? Eu am 7 ore somn + 8.5 ore munca, ceea ce imi lasa un liber de 8.5 ore zilnic. Televizor nu am, deci, nu ma "uit" la el.

Proiectat initial pentru doua saptamani, timpul de recuperare s-a intins la doua luni foarte lejer. Imi spuneam ceea ce isi spune marea majoritate cand estimeaza ca se va ocupa de ceva: de luni, gata, ma pun pe treaba. Doar ca luni dimineata, intervin diverse scuze si, daca tot nu ai inceput de luni, si nici marti nu ti-a fost mai usor, lasi mai degraba pentru saptamana urmatoare ca sa fie treaba ca la carte.

Urmatoarea saptamana, aceeasi Marie, cu alta palarie. Iei echipament la tine si auzi ca luni seara nu se face antrenamentul de bazin din motive tehnice. Ce face omul care nu are chef? Isi justifica iarasi INACTIUNEA, cu tot felul de scuze: bah, eu am vrut, da', nah...daca nu se tine... Nu conteaza ca bazinul e deschis, ca abonamentul iti permite sa intri si sa iesi cand vrei, te poti duce sa inoti o ora-doua singur, linistit si sa faci exercitii cate vrei ca doar le-ai facut de milioane de ori pana atunci. Nu, dom'le! Ora nu se tine si, prin urmare, cu o satisfactie mult mai mare decat vinovatia ca iar nu te tii de plan, te reorientezi rapid catre altceva cu care sa inlocuiesti ora aia de efort.

Uite asa, din cele 60 de antrenamente in 60 de zile, am ajuns la 3! La un moment dat, m-am amuzat de constientizarea comportamentului meu. Mai putin atunci cand cantarul arata doua kile in plus. Ce sa vezi, fac exact aceleasi lucruri pe care le-am auzit de la oameni de sute de ori pana acum :) Si am concluzionat:

Viata fara un proiect, e greu! Sportul, fara un proiect, e si mai greu!

De ce zic asta?! Daca 5 ani de zile am introdus antrenamentele in calendarul meu obisnuit, indiferent daca ploua sau ningea afara, se tinea sau nu antrenamentul, acum, dintr-o data, caut scuze. Ce s-a intamplat diferit?! Sunt tot eu, dar parca lipseste ceva. Si anume, directia catre care ma indrept. Actiunea in scopul a ceva, de care vorbeam in articolul precedent. Nu doar ca nu mai aveam un target specific dar am uitat esenta a ceea ce trebuie sa fie sportul in primul rand si anume, un stil de viata.

Am uitat ca sportul nu e despre concursul x sau y ori despre patratele si picioare lucrate. Am uitat ca miscarea e despre a te pastra pe tine intr-o forma normala de functionare. Sportul este "raul" absolut necesar care te ajuta sa:

-  te trezesti dimineata fara sa te doara spatele de atata stat pe scaun la birou, la volan sau la bere
- ai o viata plina de energie, fie ca vorbim de dus la piata, dereticat prin casa sau gradina proprie sau jucat cu copiii
-  ai un corp care iti permite sa ai o viata sexuala activa (stiti voi, cei in cuplu, chestia aia care se intampla o data la 3-4 sapt 😆)
-  elimini stresul din viata ta, stiut fiind ca o ora de activitate fizica intensa iti consuma din stres si elibereaza hormoni ai fericirii
- intarzii bolile asociate cu sedentaritatea (obezitate, bolile de inima, degenerative)
- consumi caloriile in exces (daca te asiguri ca nu consumi dublul lor imediat dupa aceea 😜)

Chiar daca nu ma mai asteapta un triplu IronCrazyMan in viitor, obiectivul meu principal este Adriana-cea-plina-de-energie-sa-se-reinventeze si acestea fiind zise, declar deschis sezonul de primavara-toamna-iarna-si-tot-asa mai departe de miscare si voie buna. E greu sa te rupi de la chestiile care iti plac pentru o ora de miscare, stiu. Cunosc senzatia. Dar eu nu cunosc alta modalitate prin care sa am grija de ambalajul in care imi petrec toata viata, mai ieftina si mai eficienta decat miscarea.

In viitor vor fi, cu siguranta, cand o sa ne printam 3d sau 5d o inima sau un picior cu ajutorul inteligentei artificiale. Doar ca trebuie sa ni le si permitem. Ca sa mi le permit, trebuie sa fac acum actiunile prin care sa generez bani in viitor. Ca sa le fac acum, trebuie sa am energie. Ca sa am energie, trebuie sa fac sport. Si sa am un proiect in sensul asta.

Adriana,
neantrenata de doua luni







luni, 7 mai 2018

Lectii invatate din proiectul Maraton la Polul Nord



Finalizand si acest obiectiv din viata mea, am stat in ultimele zile sa analizez ce a dus la aceasta reusita, ce am facut bine, ce as fi putut imbunatati  si care sunt lectiile pe mai departe. Astfel, vorbind despre ele, informatiile mi se sedimenteaza mult mai bine in memoria de lunga durata. In plus, mi se adreseaza multe intrebari despre cum reusesc sa le duc la bun sfarsit si imi e simplu sa le astern aici. Am mai spus-o si o repet, ecuatia principala, in 3 cuvinte e: 

VISEAZA
PLANIFICA
ACTIONEAZA

Sau, intr-un cuvant, chiar, Metoda Rosu. Andrei Rosu. Mai pe larg, asta se poate transpune in urmatoarele lectii invatate de mine:

1. Imi dau voie sa visez la cele mai frumoase / marete / grandioase obiective
Simplu sau greu?! Cred eu ca lumea se imparte in trei categorii principale:  Prima categorie e reprezentata de cei pentru care viitorul este doar sumbru, nimic bun nu se poate intampla in viata lor, cei critici care vor gasi hibe pentru care ceva (aici intra orice idee sau proiect ai prezenta) nu va merge, indiferent cat de realist sau posibil ar fi el. Pentru acest oameni, lumea e o intreaga conspiratie, al carei singur scop este sa ne faulteze pe toti. In aceasta categorie sunt multi din cei apropiati noua: familie, prieteni sau colegi, ceea ce ne poate dauna rau de tot pentru ca tinem la parerea lor si credem (si noi si ei) ca ne vor binele.  Am fost acolo, stiu cum e, daca as fi dat curs recomandarilor primite, nu as fi reusit nimic. As fi fost in aceeasi situatie ca acum 5 ani, doar cu si mai multe regrete. 

A doua categorie este cea a robotilor. Oamenilor roboti. Cei care nu vor nimic, nu cred nimic, nu-i intereseaza nimic, nu sunt sensibilizati nici in bine nici in rau de proiectul tau si traiesc doar pentru a imbatrani. 

A treia categorie este a celor care isi dau voie sa viseze, sa creeze imagini despre o lume mai buna, o versiune mai buna personala, un viitor in care se bucura de tot ceea ce viseaza. Aici imi place sa ma includ si eu pentru ca lumea asta a visatorilor (sau a naivilor, cum ar spune altii) este cea din care s-au nascut cele mai importante descoperiri si businesuri. Asadar, in mod regulat, imi dau voie sa ma gandesc la ce mi-ar placea sa fac, ce mi-ar placea sa devin, ce as vrea sa incerc, oricat de nebunesc ar parea. E o etapa importanta, fara de care nu stii catre ce te indrepti. 

Cum ma hotarasc cu care dintre obiective incep?! De obicei, cu acela care staruie in mintea mea si nu-mi da pace. Se spune ca, acolo unde se intalneste pasiunea ta cu nevoile oamenilor, ia nastere vocatia personala. Pasiune stiam ca detin, iar ajutorul dat celorlalti (aveam sa descopar mai tarziu) a fost sa le arat ca se poate sa realizezi lucruri incredibile, atat timp cat esti dispus sa incerci.

2. Sunt intotdeauna pregatita sa vorbesc despre obiectivele mele
Pe principiul "niciodata nu stii cine te poate ajuta sa le indeplinesti". Ani de zile mi-am reprimat ideile fiind convinsa ca nu intereseaza pe nimeni de mine ori de ele. Mda, povestea e veche si incepe in copilarie. O fata timida, interiorizata, data la o parte de ceilalti copii ca parintii sunt saraci, apoi crescuta fara prea multa implicare emotionala ca nici parintii nu stiut cum sa faca, asta ajunge un adult dezechilibrat si care prefera sa-si tina gura. De cand cu alergatul, totul s-a schimbat, insa. 

Sa va spun cum am mi-am deschis drumul catre o sponsorizare in BCR. Asta ca sa vedeti de ce e bine sa fii deschis oportunitatilor. Intr-o vineri dimineata, pe la 07.30, dupa antrenamentul de inot, ma intreaba o colega daca vreau sa merg la Baneasa Trail Run din duminica urmatoare ca si-a luxat piciorul si nu mai poate merge. Am stat ceva pe ganduri dar am zis, hai sa fie ca si asa nu am altceva in program. Zis si facut. In timpul cursei, parca 21km, depasesc in alergare pe un domn din conducerea BCR, participant si el. Il recunosc, il vazusem la un eveniment o singura data, ma gandesc imediat la ce am eu nevoie dar zic sa las omul in pace, ca poate a venit si el sa alerge linistit, nu sa il bat eu la cap. Ma opresc la un punct de hidratare, ma depaseste apoi pornesc si il ajung din nou din urma. Iarasi imi vine in cap ideea de a-l aborda si cu niste emotii serioase ca na, stiam ce vroiam de fapt si imi imaginam tot felul de lucruri despre ce va raspunde (asa cum facem de obicei, ne imaginam lucruri care nu exista), il abordez. Vorbim despre diverse, ii spun cine sunt, auzise de mine si cele 7 continente, il intreb daca mai sponsorizeaza sportivi si apoi lansez intrebarea: ar fi interesati sa ma sprijine cu proiectele mele?! Si mi se opreste respiratia in asteptarea raspunsului. Iar omul raspunde: pai, hai sa stam de vorba, trimite-i o cerere de intalnire asistentei mele. 

Si uite asa, fiind deschisa la invitatia colegei mele de club (sa-ti dea Dzeu sanatate, Laura 😘), m-am dus la un concurs neplanificat, am fost suficient de prezenta sa observ pe ceilalti concurenti, suficient de indrazneata sa vorbesc despre obiectivele mele viitoare si sa plec de la acel concurs cu o oportunitate imensa. Si asta e doar unul dintre exemple.

3. Odata un obiectiv stabilit, trec la etapa de planificare, impreuna cu cei mai buni mentori
Cam mai grea etapa dintre toate. Pentru ca aici ne impotmolim majoritatea. Unora le ia aceasta etapa ani, pentru ca asteapta intotdeauna cea mai buna decizie, cel mai bun moment, cele mai bune conditii.  Aspecte care nu exista in viata reala, intr-un moment in care totul se schimba de la o zi la alta. De fiecare data am plecat la drum cu o structura a proiectului, niciodata nu am avut stabilit in detaliu fiecare pas dar stiam in mare ce am nevoie, cu cine trebuie sa vorbesc si un calendar. E important aici sa ai pe cineva aproape cu care sa discuti pentru ca nu vei avea timp niciodata sa cercetezi internetul ca sa ajungi la cea mai buna decizie. Ce am facut eu? Am vorbit cu oameni care fusesera la Polul Nord sau in alte locatii extreme si oameni care au obtinut sponsorizari la viata lor, despre cum au reusit. 

4. Un proiect grandios, necesita multa actiune si multa rabdare
De ce zic asta? Pentru ca implinirea lor dureaza foarte mult. Evident, vorbim de minim un an de zile perioada de asteptare. La mine au fost doi ani jumate, pentru polul nord. Cati dintre noi suntem dispusi sa asteptam doi ani ca ceva sa se implineasca?! De multe ori, ma uit in jur si vad oameni care doresc rezultate imediate: vrem sa acumulam avere dar nu prin economisire ca dureaza prea mult; vrem o relatie dar nu prin constructie pas cu pas ci imediat si daca se poate partenerul sa vina cu un program instalat despre ce ne place si cum sa ne abordeze si cum sa ne implineasca dorintele; vrem sa  avem un corp suplu dar cu niste inghitit de pastile si nu prin transpiratie pe la salile de sport, stadioane sau 30-60 minute de mers pe jos. In orice domeniu, treaba sta cam la fel. 

Daca toate, insa, s-ar realiza imediat, unde ar mai fi satisfactia?! Ma indoiesc ca starea noastra de multumire interioara s-ar schimba daca am apasa un buton ca visele noastre sa devina realitate. In tot si in toate, efortul, transformarea noastra e cea care ne aduce implinire, nu ziua concursului sau a implinirii proiectului, oricare ar fi acela.

Imi aduc aminte perioadele in care ajungeam la tensiuni cu antrenorul ca asa mai fac oamenii in perioade tensionate, perioade in care ma lua cate-un frig intr-o duminica iarna cand ultimul lucru la care ma gandeam era antrenamentul de 35km. In multe zile, ma scotea fortat al meu din casa sa ies la alergat de ajungeam sa tip si la el. Dar, ieseam. Si-i ceream iertare la intoarcere pentru ca stiam ca-mi vrea binele si face ce e mai bine pentru mine. 

Astea sunt perioade normale din viata oricarui proiect, nu exista motivatie zilnica ci rabdare sa faci fiecare pas din planul tau care te va duce la implinire.

5. Viata fara proiecte, e greu
Si, pana la urma, ce e toata faza asta cu proiectele in sus si in jos?! De ce au ajuns "visele" astea sa fie pe buzele tuturor, de parca ar fi noua marca de iphone sau mai stiu io ce?! Well, mi-a luat 33 de ani din viata sa inteleg ca poti sa traiesti bine mersi si fara proiecte. E dragut, mai prinzi un loc de munca, banisorii vin si ei ca doar e crestere economica, se maresc salarii, pensii, lumea isi creste pretentiile, face rate, mergem in vacante. Ce atata ingrijorare?!

Doar ca, la un moment dat, incep problemele. De obicei, pe la treizeci si un pic. Nepasarea acumuleaza facturi neplatite si la un moment, ne trezim in fata recuperatorilor care-si cer drepturile. SC "Perfect Body" SRL iti arata ca ai cam pus pe tine si analizele iti arata ceva pe la tiroida si nici tensiunea nu-ti da pace. SC "Corporatia" SA iti atrage atentia ca targetul va creste si trebuie noi metode de marire a portofoliului iar tu te-ai cam saturat sa cauti clienti. Plus, ca ti-ai adus aminte ca tu intotdeauna vroiai sa faci altceva iar actiunile din prezent nu-ti (mai) aduc nicio satisfactie. Nu in ultimul rand, Asociatia "Relatii cu cei dragi" isi cere drepturile de atentie, afectiune si implicare, avand in vedere ca nici pe 'ai batrani nu prea ii mai suni in ultima perioada, a trecut cam mult de la ultimul gratar cu prietenii, iar partenerul (daca mai e in peisaj) iti atrage atentia ca nu mai sunteti conectati.

Si te trezesti, dintr-o data, obosit. Si starea se repeta si in zilele urmatoare. Nu stii ce nu mai merge. Ai vrea sa iei o pastila sa-ti treaca dar nu prea ai ce. Ca ce ai tu se numeste neimplinire. Lipsa de sens.  TRece doar cu actiune, nu cu pastile. Actiune in spiritul a ceva. Catre ceva ce te asteapta, ceva pentru care te trezesti cu bucurie dimineata, stiind ca oricat ar fi viata de dificila, tu ai un scop al tau, fie ca este personal sau profesional. Si iti aduci aminte de o idee mai veche pe care doreai sa o incerci si te apuci sa faci o poza cu aparatul ala pe care ti l-au luat la un moment dat si nu l-ai mai folosit, sau suni un prieten vechi si il inviti la un pahar de vorba, ori, pur si simplu iesi la alergat, ca tot auzi toti nebunii in jurul tau ca fac asta.

Treptat, viata ta se schimba. Parca ai o nerabdare sa-ti traiesti ziua. Ai ceva mai multa energie, incepi sa inregistrezi primele rezultate: ai primit un compliment pentru o poza reusita si incepi sa prinzi curaj ori ai atins o borna de 5 km, tu ala care gafaiai cand urcai scarile de la intrare. Tot asa, zi dupa zi, curiozitatile tale cresc, prinzi curaj sa incerci si altceva si, cum o reusita duce catre alta, te trezesti la un moment dat, sa fie 1 an sau 2 de pasi din astia marunti, Ca ai prima ta expozitie foto sau primul tau concurs sportiv. La care vin si ai tai, super incantati de tine. Si parca arati si un pic mai bine de cand alergi. Total firesc, daca vei continua sa ramai "infometat" de cunoastere si sens, vei atrage in viata ta din ce in ce mai multe oportunitati, te vei transforma si, odata cu asta, vei schimba si lucrurile in jurul tau. Iar asta e un efect de val, pe care toti cei care au ajuns acolo il simt si il vad. Iar tu, ramai uimit de cat de simpla e reteta.

Adriana,
care se reinventeaza intotdeauna


joi, 26 aprilie 2018

Aventura Maratonului la Polul Nord. Grand Slam completed.



Viata este o calatorie importanta dar drumul e scurt daca nu-ti setezi obiective si muncesti pentru ele. Dupa ce mi-am inceput calatoria in jurul lumii, in Antarctica, atingerea polului de la extremitatea cealalta a lumii a venit oarecum firesc, chiar daca nu imediat. Dar, pentru asta, merita sa astepti. Si sa muncesti, evident. Astfel, am devenit prima femeie din Romania care a alergat pe toate cele 7 continente si Polul Nord si a doua persoana dupa Andrei Rosu. Sunt acum parte din Grand Slam alergarilor extreme si am o gramada de povestit copiilor. Si stranepotilor, evident :)

O enorma recunostinta am pentru partenerii mei BCR, Seven Sport Club si Restart Energy, cei fara de care aceste povesti nu ar fi posibile. Sustinerea lor si efortul meu au creat impreuna atingerea unor obiective pe care putini in aceasta viata au sansa sa le implineasca.

Acum, pot spune ca s-a terminat si Maratonul de la Polul Nord si, odata cu asta, 5 ani de reinventari continue. Am tot asteptat momentul asta din 2015, de cand am finalizat cele 7 continente. Ca la orice proiect, am luat-o de la capat, dupa reteta atat de bine stiuta: inscriere, antrenamente, sponsorizare, chiar daca nu neaparat in aceasta ordine. Absolut toate proiectele dificile, marete, acele proiecte nu atat de simplu de realizat, necesita un efort continuu, mai ales cand e vorba de fondurile necesare. Aparent, lucrurile au fost mai simple cu tot background-ul meu, totusi, am reusit abia dupa 1 an de zile.

Dupa orice proiect important, e necesara si recuperarea, moment perfect pentru a reface corpul, mintea si sufletul. De ce corpul? Pentru ca a trecut printr-o serie de antrenamente in timpul iernii, in special alergare si forta la care adaugam orele de nesomn din timpul plecarii (cursa a inceput la ora 22.30 seara) si cele din timpul transferurilor aeriene. 

De ce mintea? Pentru ca un astfel de proiect iti pune neuronii la lucru in incercarea de a echilibra orele de birou full time, cu antrenamente, administrat bugetul de sponsorizare si calatoria in sine. O expeditie polara e plina de neprevazut si nici a mea nu a fost scutita. Cu o saptamana inainte de
plecare, am aflat ca vremea nu permite instalarea bazei rusesti, asadar, totul se amana cu 8 zile. Asta a insemnat schimbari de bilete de avion, cazari si cereri de concediu. Par facile, dar te pot scoate din
circuit lejer, mai ales ca orice piesa din puzzle odata miscata, trebuie inlocuita cu alta care sa se
potriveasca perfect. Sa o luam pe cea mai simpla, concediul. Intr-un birou cu mai mult angajati,concediul tau trebuie sa nu incurce activitatea din departament. In plus, daca mai sunt si alti colegi care doresc in perioada respectiva si nu pot amana zilele, e nevoie de o intelegere foarte mare din partea celorlalti, ca proiectul tau sa mearga mai departe. Apoi, o fisura in calota de gheata, in timp ce esti la pol face ca avionul care trebuie sa te aduca catre casa, sa nu poata ateriza, tu sa ramai blocat pe o banchiza de gheata la capatul lumii, fara semnal la telefon si astfel sa mai amani intoarcerea acasa cu alte doua zile. Ceea ce, necesita alte bilete si concedii.

De ce sufletul? Pentru ca, am mai bifat un proiect din lista mea, pentru ca pot rasufla usurata, pentru ca in sfarsit s-a implinit acel scop pentru care am muncit in ultimii ani iar acum e momentul sa ma bucur de reusita si sa las satisfactia sa-mi umple tot corpul. Sa inteleg lectiile acestei aventuri, sa duc mai departe ce a fost bine si sa inteleg ce nu a fost ok, pentru a putea corecta la urmatoarele proiecte din viata mea.

Cum m-am pregatit pentru maraton?

Alergare, multa alergare si exercitii de core strength. In plus, dusuri reci. Am inceput cumva prin septembrie, si ca urmare a cursului TIF in care provocarea a fost sa incepem dusuri reci. Mai intai, dupa dusul normal raceam apa treptat si de acolo numaram cateva secunde. In prima zi am stat 10 secunde, a doua zi 20 secunde, a treia 30 secunde si tot asa. Cu timpul, am observat ca inca de la inceput, nu mai simteam nevoia sa fie apa fierbinte, ca inainte si corpul se obisnuia ca temperaturi normala spre apa calaie pentru dus. Pe langa efectele benefice asupra circulatiei sangelui, un alt efect imediat a fost acomodarea corpului cu temperaturi ale aerului din ce in ce mai mici, surpriza fiind intr-o zi in care aveam un tricou si o geaca de blugi iar afara erau 6 grade iar eu nu aveam vreo problema.


Ce este cu acest maraton?

Este cel mai nordic maraton pe acest glob, e o cursa serioasa cu traseu masurat gps, cu cip de cronometrare si toate cele, aproape lat 90 de grade (la vreo 15km de Polul Nord Geografic), pe o banchiza de gheata de vreo 3-4m grosime, aflata in continua miscare, motiv pentru care baza de cercetare care ne primeste si maratonul nu au loc niciodata in aceleasi coordonate geografice. Sub aceasta banchiza e doar oceanul inghetat. Si moarte, daca nu esti Wim Hoff :)

Totodata, maratonul este cea mai ieftina modalitate de a ajunge la Polul Nord, celelalte forme presupunand, zbor direct cu avionul sau expeditii cu sania trasa de caini ori trekking pe schiuri, mult mai costisitoare decat aceasta.

Organizatorul este acelasi cu cel care a organizat cursa din Antarctica, cel mai sudic maraton de pe glob, Richard Donovan, un irlandez care depune toate eforturile posibile ca toti cei prezenti sa aiba o experienta memorabila. 50 de oameni au sansa aceasta in fiecare an iar lista de asteptare este lunga. In 2018, a fost o exceptie a numarului de participanti datorita faptului ca o mare firma de asigurari din Hong Kong a trimis o echipa intreaga de oameni, sponsorizand evenimentul si ridicand numarul participantilor la 61.

Temperatura a fost -33grade la inceputul cursei si a scazut catre -40 grade spre finalul ei, ceea ce presupune un echipament adecvat, unul pentru alergarea propriu-zisa si altul pentru timpul petrecut in baza respectiva.

Traseul presupune sa ajungi in Norvegia (Oslo sau Tromso) iar apoi in Svalbard (Longyearbyen, a se citi long-year-bien), o insula dintr-un arhipelag norvegian. Longyearbyen e o localitate aparte, cu 1800 de oameni si 3000 de ursi polari, unde nu au loc inmormantari din cauza pamantului permanent inghetat. Purtatul armei de vanatoare este un lucru firesc pentru siguranta cetatenilor. Aici a avut loc reunirea paricipantilor  si sedinta tehnica. De aici, ne-am urcat intr-un avion rusesc (Antonov, cred) si dusi intr-un zbor de 2.5h catre Barneo, o baza ruseasca  aflata la 15km de polul nord geografic.


Cum a fost la pol?

Frig, frate! Ce zic eu frig, ger cumplit. Cel putin, mie asa mi s-a parut, cu toate dusurile reci cu tot. Norocul nostru a fost incalzirea corturilor in care dormeam, spre deosebire de cele din Antarctica, unde nu aveam aceasta facilitate. Principiul hainelor a fost trei straturi: ciorapi, pantaloni, bluze + geaca de puf, caciuli, manusi si masca de fata. Aditional, incalzitoare de silicon in incaltaminte, pentru confortul picioarelor. In functie de conditiilor exterioare (umiditate, vant, ger) am alternat intre pantalonii de vant si cei polar, astfel incat sa fie potrivit tot timpul. O noutate pentru cursa asta, mi-am  lipit pe fata benzi din acelea care se pun pe muschi, pentru a-mi proteja obrajii si nasul de frig. O solutie foarte buna pe care am furat-o de la chinezoaica ce era cu noi in cort. Cea mai buna decizie!

Corturile in care dormeam aveau 10 paturi si pe ele ne asteptau sacii de dormit oferiti de organizatori.   Mare relaxare pe mine sa ma pot pregati relaxata pentru maraton. Cum incepea cursa la 22.30 seara, principiul a fost sa mananc pana in ora 19.30 cat mai mult, astfel incat sa acumulez suficienta energie si sa nu consum cafeina deloc pana in timpul cursei, deoarece era important sa activez corpul abia spre noapte si nu dimineata la prima ora. M-am consultat pe aceste aspecte cu Mihai Vigariu, un profesionist din punctul meu de vedere si un pasionat al pregatirii. 

In cortul principal, acela in care era si cantina, am avut un loc pregatit pentru fiecare, pentru a ne pastra gelurile si toate cele pregatite de noi de acasa. Doar ceaiul era oferit de organizatori, asadar, absolut toate cele pentru cursa erau aduse de fiecare participant in parte de acasa, conform preferintelor.

Traseul a constat din 10 ture a cate 4,2km, fiecare tura trecand pe langa cortul principal si accesul la cele pregatite. Ziua a fost perfecta din punct de vedere al vremii: nici un nor pe cer si un soare extrem de puternic, ceea ce a facut alergarea mult mai placuta. Daca la minus 40 grade mai adaugi si vant, credeti-ma ca nu-i vreo fericire. Am vazut-o in urmatoarele zile, de altfel :) Din cei 42km, aprox 10km au fost pe un teren plat, tasat (ca acolo era si pista de aterizare a avionului). Restul a fost inot in zapada, o zapada nisipoasa care te facea sa pieri mult timp, ce sa zic. De altfel si timpul nostru de finish si-a spus cuvantul. 

Pregatirea cursei presupunea ca dupa fiecare 4,2km sa intru in cort pentru hidratare si geluri doar ca, din cauza terenului, asta nu s-a mai intamplat la 30 minute, cat anticipam eu ci mult mai tarziu, drept pentru care am terminat in 7h19m in loc de 5 ore, cat m-am gandit eu. Spre final, nu mai vedeam concurenti in cursa deloc, ceea ce m-a facut sa cred ca sunt printre ultimii, gandindu-ma ce as fi putut face mai bine. Apropiindu-ma de poarta de finish, vad cum se pregatesc organizatorii si-mi intand panglica de final, moment in care inima a inceput sa bata puternic la gandul ca sunt pe podium. Da, eram pe locul al treilea si toata emotia din mine a izbucnit in lacrimi de fericire si un zambet care s-a inaltat spre soarele puternic. Misto final de cursa, proiect si alergari extreme. Grand Slam-ul este al meu acum, eu, tipa care in urma cu 5 ani nu misca un deget.

O imensa bucurie si satisfactie m-a urmarit din acel moment! Pentru inca o data, reteta a functionat perfect: ai un scop, il planifici bine si apoi actionezi conform planului. Si nu eram eu singura. In aeroportul din Longyearbyen, ne pregateam fiecare sa plecam catre casa, eram nedormiti, obositi, care mai de care cu zboruri anulate si reprogramate, bani pierduti si multe altele. Totusi, aveam o implinire pe fetele noastre pe care cu greu o puteai stirbi.

Aceasta e povestea unei aventuri polare, ultima, asa cum am programat-o eu pentru aceasta perioada a vietii mele. Ce-o mai fi in viata vom vedea. De ceva anume sunt foarte sigura. Am toata increderea ca voi gasi cea mai buna solutie si am multa energie sa duc lucrurile la bun sfarsit. #Incredere si #energie, doua rezultate firesti atunci cand faci sport si iti propui scopuri inalte pentru care sa fii nevoit sa te transformi intr-o versiune mai buna. Conform motto-ului Seven Sport Club: "Try, Train, Win"

Aceasta e prima zi din restul vietii mele!

Adriana, bipolara :)

luni, 26 februarie 2018

North Pole Marathon - Ultima frontiera


Mai sunt 41 de zile pana cand voi lua startul la ultima cursa extrema din palmaresul Grand Slam (alergari pe cele 7 continente + Polul Nord). Am aceasta cursa in cap din 2015, atunci cand terminam seria 777. Doar ca, abia acum se implineste proiectul. Am facut tot posibilul sa merg imediat, doar ca semintele mele au rasadit mult mai tarziu. In 2016 nu a fost sa fie, iar in 2017 organizatorul ma anunta ca nu mai sunt locuri. Asa cum e si firesc, am pastrat proiectul si am schimbat strategia. Mi-am zis, poate nu e timpul potrivit pentru mine. Am inceput sa accept faptul ca, uneori, indiferent cat de mult muncesti, rezultatele vin atunci cand e cel mai bine pentru tine, nu cand iti planifici. Prima data s-a intamplat cu maratonul de pe Everest, anulat cu o saptamana inainte de a pleca, din cauza cutremurului ce a avut loc in zona, si care m-a facut sa finalizez seria 777 in Vietnam.

Uitandu-ma in urma, imi dau seama ca toate aceste intarzieri au fost spre binele meu, desi, initial, pareau o adevarata catastrofa. In 2016, de exemplu, cursa de la Pol a fost cu probleme foarte mari din cauza conditiilor meteo nefavorabile, competitorii neavand posibilitatea de a ateriza pe calota arctica, cursa fiind intarziata doua saptamani! In tot acest timp, oamenii erau nevoiti sa-si rezolve partea de cazare din surse proprii, schimbarea biletelor de avion de asemenea, fara sa aiba garantia ca se va tine totusi cursa. Multi, s-au si intors acasa, nemaiputand astepta un semnal pozitiv din partea oficialilor responsabili de aprobarile necesare in zona.

Dar iata, astrele s-au aliniat (la start 😜 ), m-au lasat sa ma maturizez in voie iar acum (nu ma injurati) imi trimit si conditii mai apropiate de cele in care trebuie sa ma alerg, ca sa ma obisnuiesc phihic cu ideea unei alergari arctice. Am inceput seria proiectelor extreme cu o cursa in Antarctica iar dupa (sper eu) finalizarea cursei la Polul Nord, pot spune cu mandrie ca sunt bipolara iar lumea n-o sa ma creada nebuna :)))

Intamplator sau nu, cursa va avea loc pe 9 aprilie, a doua zi de Pasti si la 5 ani de cand am luat decizia de a alerga, semnificatia pentru mine fiind aceea de "iluminare", de trezire la o realitate in care exista o multitudine de motive pentru care sa te trezesti bucuros dimineata si o infinitate de oportunitati in univers prin care sa devenim persoane mai echilibrate, mai stabile emotional, mai intelepte si pline de sens.

Multe s-au intamplat in acesti 5 ani si, recapituland, includ aici:
- o stare generala de tristete si un discurs motivational de-al lui Andrei Rosu in urma caruia m-am decis sa alerg
- finalizarea maratonului de la Bucuresti si cautarea disperata a unui nou proiect din teama de a nu ma intoarce la viata depresiva de dinainte
- finalizarea seriei 777 ca un tribut platit lui Andrei Rosu si mesajelor sale "desteptatoare"
- startul unor lectii de inot si bicicleta si finalizarea unui IronMan
- blog, sponsorizari, discursuri motivationale, scena Tedx, prieteni, cunostinte, oportunitati, energie, energie, proiecte diverse, energie, incredere, energie, energie, incredere.

Maratonul de la Polul Nord reprezinta ultima frontiera pentru ca aici se opreste pentru mine seria proiectelor sportive extreme. Sportul a fost un instrument extraordinar sa capat incredere in propria persoana, sa ies din mocirla de confort in care ma afundam in fiecare zi si sa-mi caut adevarata identitate: aceea de persoana normala cu o energie extraordinara. De acum incolo, voi face sport ca un mod de viata, pentru a-mi pastra energia la cote maxime si pentru a fi un model pentru familia mea, aceea la care am inceput deja sa lucrez 😄 .

In plus, macar un pic si tot am pus bazele cercului de nebuni care merg la concursuri din ce in ce mai faine, in locuri din ce in ce mai extreme, in tari din ce in ce mai exotice. Comunitatea de sportivi amatori din Romania creste frumos, ceea ce e si normal si sunt convinsa ca ambitia noastra isi va arata roadele prin tot felul de clasamente mondiale.

Asadar, pe 9 aprilie, voi alerga in punctul maxim al lumii, in chiar Polul Nord Geografic, acum, mai pregatita sufleteste ca oricand, si sper sa pot transmite suficienta emotie in acest demers, astfel incat sa pot naste si in alte suflete o dorinta de reinventare, asa cum Andrei Rosu a nascut in mintea mea ideea de viata echilibrata in 2013. Pana la urma, fiecare zi e o miniatura a vietii noastre, asa cum ne traim zilele, asa ne este viitorul. Putem trai acelasi an de 75 sau 80 ori la rand si sa numim asta viata, ori putem actiona diferit in fiecare zi si sa ajungem pana la 100 si treaba noastra de ani, fara regrete de genul "ce-ar fi fost daca?!".


Adriana,
the A(nta)rctic girl!





sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Educatie Financiara - cum a inceput si de ce cred ca imi va schimba viitorul

Lucrez in banca, in total de vreo 10 ani si vreo 3 in imobiliare, am terminat studii economice atat liceale cat si universitare si postuniversitare, deci, m-am invartit in jurul banilor mai toata viata mea de adult. Se presupune ca am avut de unde sa invat care-i joaca cu banii: ce inseamna ei, cum ii administrezi si unde se duc ei cand se duc. Dar, ...n-am invatat...

Realitatea mi-a demonstrat ca intre mine si bani era o relatie la distanta, nici aia sanatoasa, cu tente obsesiv-compulsive, in care ei continuau sa se agate de mine desi eu nu vroiam nimic serios. One night stand, as putea zice 😏  Cheltuiam tot, imediat. Nici copilaria nu m-a ajutat in acest sens, ce-i drept, ai mei fiind modelul tipic de adulti, fara economii, investitii sau planuri de viitor, pana dincolo de urmatorul concediu. Pana acum doi ani, comportamentul meu financiar a imitat 100% comportamentele si cunostintele acumulate in "cei 7 ani de acasa": parinti, rude, scoala.

Cumva, am reusit tot timpul sa obtin bani, am avut locuri de munca bine platite, cu toate astea, cu greu imi amintesc o luna in care sa nu ma fi imprumutat pana la urmatorul salariu. Poate doar  perioada de vreo 6 luni in care lucram in doua locuri (full time la banca + part time in call center) in care plecam la 8 de acasa si ajungeam la 12 noaptea inapoi, perioada in care nu aveam timp sa ii cheltuiesc. Ca sa vedeti ca totul are legatura si cu convingerile legate de bani, dupa acea perioada in care acumulasem salariile in contul curent, i-am dat cuiva imprumut sa faca nu stiu ce si nu i-am mai primit inapoi. Cumva, aveam permanent in mintea mea un status "Moneyless".

Situatiile de lipsa a educatiei financiare s-au intetit in urmatorii ani, cu cheltuieli nechibzuite de genul shopping cateva zile in capitale europene, credit de nevoi personale pentru o vacanta in Turcia, investitii in imobiliare desi eram departe de a fi investitor si culminand cu ...ta-da...credit pentru locuinta, pe 30jde ani. In franci elvetieni.

Apoi, am inceput sa fac sport. Sa-l duc la extrem. Sa-mi oxigenez mintea. Sa ma ocup de proiecte la un nivel pe care nu-l mai facusem vreodata. Sa obtin si sa gestionez bugete de sponsorizare pentru ce aveam de facut. Sa finalizez proiectele si totul sa fie ok. Atunci am realizat ca e timpul sa gestionez si relatia cu banii personali. Sa fac curatenie si in acest capitol.

Cam in acelasi timp, am citit un anunt al BCR ca se organizeaza cursuri de Educatie Financiara pentru angajati si am profitat de ocazie pentru a ma pune la punct. Fara asteptari, m-am dus cu inima deschisa sa invat tot ce imi poate fi de folos. Doar ca, treaba cu obisnuintele si comportamentele invatate si carate cu tine ani de-a randul e mai complicata si, ca la orice lucru nou, mintea iti joaca feste. Unica ei directie este reproducere si supravietuire nu fericire, satisfactii si pusi bani deoparte. Prin urmare, iti respinge orice lucru nou, pentru a te tine in siguranta. Si uite asa am rezistat eu cele 8 ore in curs, invatand managementul banilor, de la calculul averii personale, la monitorizare venituri si cheltuieli, programare unor cheltuieli in timp, planificari de proiecte etc. Recunosc ca, pe tot parcursul cursului m-am simtit inconfortabil sa trec prin chinul monitorizarii cheltuielilor, exercitiu pe care il facusem cu usurinta pentru bugetele administrate in plan profesional sau sportiv dar niciodata in plan personal.

Cateva saptamani dupa aceea gandurile mele alternau intre "a fost interesant dar nu mi se aplica mie" si "dar daca as incerca, totusi?!". Pana la urma, pare ca nici metodele de pana acum, nu prea m-au ajutat, asa ca, as putea sa aplic ceea ce zic altii ca functioneaza si sa vedem ce rezultate obtin. Faptul ca cei doi traineri au fost foarte buni (Stefan Palarie si Silvia Bogdan, de la Disruptive Thinking) si-a spus cuvantul si asa am ajuns sa incep sa pun bani deoparte, putin cate putin, reusind cu greu sa ma abtin de la cheltuieli facute pe principiul "instant gratification": Imi trebuie chestia aia neaparat si e si la reducere. Si asta a fost doar inceputul.

Viata mea capata un alt fagas acum, am inceput sa am bani stransi, sa devina un principiu ca primele cheltuieli din orice venit sa fie alimentarea conturilor de depozit si nu rate, utilitati sau orice altceva. La fel ca fiecare km adaugat in alergare si aici, satisfactia mea crestea atunci cand incepeam sa stapanesc eu banii si nu ei pe mine. In acelasi timp, am inceput sa citesc tot ce prindeam despre bani, filme, articole, carti etc, asa cum citeam blogul lui Rosu in 2013, despre calatoriile lui in lume, prin alergare.

Trecerea la urmatorul capitol a fost inscrierea mea pe lista angajatilor care vor sa devina profesori de educatie financiara si iata-ma acum vorbind despre administrarea banilor catre sute de oameni din companii diverse, fie asociatii, fie companii bugetare sau private, intalnind oameni si ascultand provocarile lor legate de bani sau bucuria din ochi atunci cand ceea ce noi spuneam, le confirmau un comportament pe care il practicau si ei, multi invatandu-l in familie.

Pentru ca nu am lasat lucrurile asa, anul trecut am investit si mai mult in educatia personala, asa cum povesteam aici, cei mai multi bani mergand catre capitolul "educatie financiara". Cursului din BCR, am adaugat cursuri ale altor oameni din Romania sau din afara, pentru a vedea care sunt cele mai importante comportamente in a face pace cu banii. In acelasi timp, am vrut sa ma asigur ca ofer cursantilor mei, cele mai bune informatii, ca imi fac treaba bine, cu scopul de a naste in ei acelasi interes care m-a facut si pe mine sa imi schimb atitudinea fata de ei si sa am o doza crescuta de siguranta si satisfactie personala ca imi pot asigura viitorul prin decizii intelepte.

Sa vorbesti oamenilor despre bani nu e simplu. Romania e pe locul 122/144 la nivel mondial, privind notiunile elementare de educatie financiara. Pe acelasi loc cu Sudanul :D In acest context, majoritatea celor din cursuri, considera ca recomandari de genul "monitorizare cheltuieli" si "a pune bani deoparte" sunt chestii banale, desuete, de pe "vremea bunicilor", nu asa te imbogatesti. Corect, nu asa. Nu DOAR asa. Independenta financiara sau, si mai bine, libertatea financiara e ca un maraton, respectiv, un ultramaraton. Curse lungi la care se inhama putini, din pacate, pentru ca nu sunt simple. Insa, fara primii pasi, nu exista curse. Fara kilometrul 1, 2, 3, 5 sau 10, nu exista 42. De 100, ce sa mai zic!

In 28 dec 2017, cu 3 zile inainte de finalul anului, am participat la BiziLiveTV, pentru a vorbi despre mindset in proiectele mele sportive. Vorbind cu moderatorii (salut, Costi & Cristina ✌) si despre rolul meu de profesor de educatie financiara, acestia mi-au spus ca ei chiar cauta pe cineva care sa completeze formatul emisiunilor existente si cu acest capitol. Si iata cum, Universul aliniaza planetele si Dumnezeu nu are nimic impotriva iar coincidenta face ca eu sa fiu la momentul potrivit astfel incat sa accept provocarea de a modera emisiunile de EF. De la alergare am trecut la ultra-alergare iar de aici la proiecte mari. Mai departe, ele m-au dus acum la Bani, si la propriu si la figurat. Tocmai de-aia e asa de interesant sa pornesti la drum, pentru ca niciodata nu stii ce porti iti vei deschide.

Ca va fi, vom vedea. Am emotii? Sigur. Sunt eu cea mai potrivita sa ocup acest rol? Sigur nu. Cu siguranta voi iesi din zona de confort si, cum istoria se repeta, imi va aduce taramuri necunoscute si ocazii excelente de a invata plus oameni noi interesanti. Am observat o intreaga comunitate de specialisti in Romania si abia astept ca impreuna sa-i cunoastem mai bine, sa le aflam comportamentele financiare, sa invatam si, cel mai important, sa aplicam. De acum, si pe BiziLiveTV!

Adriana,
acum si Formator in Educatie Financiara 💁

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Agenda incepand cu 2018 sau de la teorie la practica


Dupa euforia sarbatorilor, a cadourilor, mancarurilor , timpului in familie si artificiilor, e timpul sa ne intoarcem la acele lucruri care constituie noastra viata noastra de zi cu zi, unde nu e vacanta, mancare facuta de parinti, vacante, ski, petreceri si timp berechet pentru socializare cu prietenii. Asa cum zice Rosu, fiecare zi e o miniatura a vietii noastre si comportamentele zilnice prezic rezultatele din viitor. Cu alte cuvinte, ceea ce alegem sa facem cu timpul nostru ne arata care ne sunt prioritatile, valorile si efectele cu care ne vom confrunta maine, peste o saptamana, 6 luni sau cativa ani.

Asa zisul "TO DO" list sau lista rezolutiilor de final, cum e impinzita peste tot, este importanta pentru a sti care e destinatia sau calatoria in perioada urmatoare si cu cat gandirea e pe termen mai lung, cu atat mai clar va fi drumul nostru prin viata. Evident, pentru a sti unde mergi, este important sa stii unde esti in prezent, de unde pleci la drum, iar despre asta am scris aici (finalul lui 2017).

De multe ori m-am justificat cu "Nu am timp" pentru a nu incepe anumite activitati, realizand mai tarziu ca ma ascundeam in spatele acestor cuvinte de teama, de frica de esec, de penibil. In realitate, ma pierdeam in sarcini neurgente si/sau neimportante, de genul TV sau facebook, you tube (chipurile "cercetez" chestii interesante) doar doar o trece timpul mai repede. Cateodata, constientizam si ma enervam, alteori ma lovea un val de motivare care se stingea la fel de repede precum a venit, trezindu-ma dupa 4-5 zile in acelasi ritm atat de cunoscut: amanare, delasare, agende nebifate, regrete ca iar n-am facut ce mi-am propus. Se intampla tuturor, e normal sa existe si astfel de momente, important e cum le invingem. Nu exista o motivatie care sa te tina o vesnicie, cel putin nu una externa, de genul bani sau apreciere din partea celorlalti.

Singurul motor care te pune in miscare este combinatia dintre pasiunea si perseverenta, sau GRIT, dupa cum spune cercetatoarea Angela Ducksworth, in cartea cu acelasi nume. Ceva ce-ti place si care te tine suficient de entuziasmat plus staruinta / tenacitatea de a te tine de lucrul asta, indiferent ce intervine in drumul tau. Partea buna e ca toti avem domeniile noastre de interes, acele lucruri care ne tin activi, care nu ne plictisesc si care ne entuziasmeaza. Partea mai nasoala e cu nu toti stim cum e treaba cu perseverenta. Dar partea buna din aceasta parte nasoala este ca perseverenta se construieste, exact ca un muschi la sala, pas cu pas, in fiecare zi. Nu e un activ genetic, adica, ori te nasti cu ea ori nu, ci unul la care lucrezi, cu cat mai devreme cu atat mai bine.

La aceasta concluzie am ajuns si eu in ultimii patru ani, pe propria piele dar si uitandu-ma in jur la oamenii pe care ii admir, urmarindu-le comportamentele. La fel imi construiesc discutiile si cu majoritatea oamenilor pe care ii consiliez atunci cand vor o directie in viata lor, oameni care isi doresc o solutie magica (a se citi "rapida") prin care sa treaca de la o viata mediocra la una echilibrata, in care sa faca pace cu persoana lor.

De ce aceasta lunga introducere?! Pentru ca imi doresc tare mult ca din ce in ce mai multi oameni sa aiba sansa de a iesi din zona de mediocritate, de a cunoaste si alte culmi ale existentei lor, de a se bucura de oportunitatile lumii inconjuratoare, acum, mai conectata ca oricand, de a utiliza mijloacele moderne pentru a evolua, pentru a se simti impliniti, iar de aici, de a fi mai buni unii cu altii, mai echilibrati.

Agenda mea pe anii urmatori ani urmareste zona aceasta de educatie, de mediere, de predare, de a crea posibilitati de crestere si dezvoltare pentru cei din jur, in spiritul reinventarii viitorului propriu, concept initiat acum patru ani prin alergare si dezvoltat inca de atunci prin tot ce am facut. In acelasi timp, voi continua actiunile de dezvoltare personala, din absoluta necesitate de a creste personal la randu-mi. Diferenta va fi ca voi scrie mai mult despre aceste actiuni, pentru toti aceia care imi urmaresc activitatea si gasesc interesant parcursul si descoperirile mele. Asadar:

Crestere & Dezvoltare personala

* Double IronMan - oct SUA, cel mai greu concurs din viata mea si ultimul din seria de sportiv amator de anduranta, la finalul caruia sa pot spune ca am finalizat 7,6km inot + 360km bicla + 84km alergare

* Cursuri de coaching, lean management, investitii financiare (bursa)

* Lectura 50 carti - cu titluri foarte interesante pe care abia astept sa le descopar (trei finalizate deja de la inceputul anului)

* Imagine personala: cel mai important aici, un lucru amanat vreo 20 de ani - aparat dentar;

Crestere si dezvoltare a comunitatii

* Maraton la Polul Nord - ultima cursa din Grand Slam-ul alergarilor pe 7 continente + Polul Nord, o cursa pe care o voi share-ui cu toti cei interesati de realizarea unui obiectiv "extrem"

* Emisiune online de Educatie Financiara la BiziLiveTV, unde voi imparti informatii despre un aspect foarte important al vietii noastre - BANII - impreuna cu invitatii mei, specialisti in domeniu

*Pachete Program de viata echilibrata, cu elemente incercate in toti acesti ani si care au avut un randament extraordinar - pentru companii si persoane fizice

*Manager de proiecte sportive - actiuni prin care sprijin dezvoltarea miscarii in randul oamenilor obisnuiti, formarea de noi sportivi si dezvoltarea sportivilor existenti

* Program de crestere a calitatii serviciilor si produselor oferite catre clientii din Romania - unde imi pun in lucru toata experienta profesionala de banking si customer service acumulata pana in prezent

Calatoria presupune sa pun in practica lucruri pe care le-am experimentat, despre care am citit, m-am documentat, am vorbit si mi-am imaginat pana acum, dar pe care nu am avut curajul sa le duc la un nivel mai inalt, din aceleasi frici pe care le avem cu totii: Ce-o sa zica lumea?! Dar daca nu o sa mearga?! Va fi o ocazie de a experimenta intr-un alt context metoda #reinvent-your-future, o sansa de a iesi din zona de confort (din nou) si a invata lucruri noi. Toate pleaca de la ce imi place si cred ca pot sa fac si cum as putea imbina abilitatile astea (potentialul meu) cu necesitatile celor din jurul meu.

E un drum interesant, cu foarte multe provocari dar pe care prefer sa le fac publice pentru a ma asigura ca ma tin de ele si ca pun o presiune mare asupra mea. Sunt multe lucruri in care ma voi lansa pentru prima data in viata, asadar, e posibil sa ma insel ori sa esuez. Sunt convinsa ca doar asa voi invata si nu voi ajunge versiunea dec 2018 sau dec 2020 cu regrete despre ce-ar fi fost daca as fi incercat. Cu totii iubim malul cel sigur dar ramanand in acelasi teritoriu, nu vom sti ce alte continente se afla dincolo de noi.

Sa inceapa petrecerea!

Adriana, versiunea ian 2018