Cu bicicleta pana la Sinaia si inapoi

18 iunie 2017. In Bucuresti sunt 14 grade si ploua de rupe iar eu sunt intr-o dispozitie de asternut cuvinte in almanahul personal (virtual). In ultima perioada, am tot primit incurajari de a scrie toate intamplarile prin care am trecut si evenimentele la care am participat insa am tot amanat. Cel mai probabil, nu era momentul potrivit. Desi, am scris de cateva ori iar acele texte au avut vizualizari surprinzatoare pentru mine, ies din zona mea de confort atunci cand imi expun gandurile. Dar, cand iti spun mai multi ca esti beat si trebuie sa te culci, iaca si eu ma apuc de scris, in sfarsit.

De departe, ceea ce imi da incredere sa scriu este incercarea de a incuraja oamenii sa faca miscare, orice forma de miscare considera oportuna sau la indemana, deoarece, chiar pot trai vieti mult mai pline de sens ca urmare a acestui lucru. Efectele sunt atat de evidente incat merita sa le impartasesc din plin. Stiu, nu sunt nici prima nici ultima care face sport si nici vreo medaliata la Jocurile Olimpice dar ajuta sa inundam internetul si discutiile despre sport ca sa devina ceva obisnuit, firesc, practicat de cati mai multi si nu un moft facut "atunci cand voi avea timp".

Cel mai recent eveniment finalizat este chiar tura cu bicicleta pana la Sinaia si inapoi (ne-am oprit intoarcerea la Targoviste din cauza vremii). In total, 220 km facuti ieri si astazi, cu vreo 1000 m diferenta de nivel, din care jumatate facuti in ploaie. 

Cum m-am hotarat sa particip? Tot prin Catalin Mantescu, antrenorul meu de bicicleta care mi-a zis de tura organizata de Lucian Mandruta, prin evenimentele sale de mers cu bicicleta in diferite locuri din tara. Mai fusesem cu ei in tura din aprilie "Cu bicicleta la mare", 300 km Bucuresti - Slobozia - Constanta si mi-a placut tare mult. Plecarile de acest gen dureaza doua zile (sambata-duminica), se adreseaza in primul rand amatorilor, celor care vor sa adune kilometri pe bicicleta intr-o actiune organizata. Oamenii merg in ritm de 20km/h, cu pauza de hidratare la aprox 20km, politie care deschide plutonul, salvare care il inchide, masina tehnica, autocar si masina de incarcat biciclete pentru cei care vor sa se opreasca mai devreme din tura ori temporar (si sa revina pe traseu dupa ce se mai odihnesc). Calatoria se face pe strazi mai putin circulate, pe cat posibil, tocmai pentru a evita trafic. Asadar, stiam la ce sa ma astept si, luand in calcul ploaia anuntata din weekend, o forma prin care sa nu dau skip la antrenament a fost acela de a merge impreuna cu alte persoane intr-o tura organizata.

Ca de obicei, am intalnit oameni aflati la prima iesire, unde aveau sa-si depaseasca numarul de kilometri facuti pana la acest eveniment, oameni carora le zambea fata la final de reusita. Surpriza placuta sa intalnesc pe Carmen Gidei, una din fetele intalnite in tura de la mare si cu care am stat de vorba o gramada despre ce s-a mai intamplat intre timp in vietile noastre.

Am fost multumita de experienta per total si am sa insir punctele placute si cele mai putin:

Mi-a placut:

- atmosfera - oameni faini, haiosi, dornici sa te ajute daca ai nevoie de ceva, oameni care nu erau in competitie si se purtau civilizat, atat cu ceilalti colegi dar si in trafic. Lucian Mindruta face o treaba buna, bicicleste alaturi de oameni, este glumet, incurajeaza oamenii, ii sprijina si da o nota pozitiva evenimentului (nu pot spune ca eram un fan inainte ori ca am devenit acum, insa am cunoscut o latura umana a lui care e ok)

- organizarea - in tura de la mare au participat 450 oameni, ceea ce e imens pentru o astfel de iesire, ca sa nu mai zic de infrastructura necesara. La un moment dat, intr-una din pauze, politistii care ne insoteau, faceau selfiuri cu noi, semn ca toata lumea super relaxata. La aceasta tura au fost 80 de persoane, pesemne ca vremea si diferenta de nivel i-a cam speriat un pic. Punctele de hidratare foarte bine dotate, cazarea in conditii foarte bune (Hotel Mara - Sinaia), echipa tehnica gata pregatita sa repare chestii (au fost niste pene, ce-i drept).

- echipamentul meu - Am avut cateva haine de schimb tocmai pentru a ma pune la punct cu vremea ploioasa, ocazie cu care le-am si testat pentru concursurile urmatoare. Cand ai de mers si pe canicula si pe ploaie, si urcare si coborare, si deal si munte in acelasi timp, e bine sa te imbraci adecvat ca sa ai un confort pe toata durata. Ce am folosit: pantaloni si bluze termice + windstopper + pantaloni de ploaie + protectii neopren pentru pantofi de la Magazinul Mos Ion Roata, geaca windshell impermeabila de la Magazinul Himalaya. Bicicleta (Miss Pisicovici, mai exact) s-a comportat excelent, ca de fiecare data pana acum (multumita lui Catalin care are grija de ea).

- natura - in special, portiunea de dupa Moroieni pana la Cota 1000 si apoi coborarea pana la Sinaia. Peisaje superbe, pline de verde crud (inca), patate pe alocuri de noi amenintatori de furtuna, padurea care emana niste mirosuri proaspete incredibile de nu ma mai saturam sa inspir si oferea o liniste in care iti ascultai cele mai profunde ganduri...toate existau in acest tablou. MI-NU-NAT!

Mai putin placut:

- protectiile neopren pentru picioare - probabil nu le-am folosit cum trebuie deoarece am avut apa in papuci tot timpul. Pe coborire, nici nu-mi mai simteam degetele de frig. Aici trebuie sa incerc si cu pantaloni de ploaie mai lungi, care sa le acopere, sa vedem cum se comporta. Partea buna e ca tin de cald, deci, la toamna/iarna/primavara o sa fie numai bune

- traficul intens - la un moment dat faceam sir indian pe marginea drumului pentru a nu incurca masinile. De data aceasta, mult mai multe masini fata de tura de la mare

- starea drumurilor - o tura nemaipomenita, de altfel, afectata de faptul ca drumurile nu sunt reparate ori facute de mantuiala si care prea te ajuta cand vine vorba de mers pe bicicleta cursiera. Pe coborare, nu ma prea puteam concentra pe tehnica (incerc sa imi inving teama de viteza) deoarece eram prea atenta sa evit gropi si denivelari, asadar, sa traiasca franele :) Ca sa adaug, pe un drum nelucrat, doar o ploaie mai lipseste. Cand nu intram prin cratere astupate de apa, ma feream sa nu alunec pe drumul in panta plin de nisip si pietricele

- pauzele la fiecare 20km - asumate, de altfel. Dar na, pentru astia ca mine care au nevoie de sute de kilometri pentru incarcare, pauzele atat de dese sunt mai usor de digerat :)

A fost inca un weekend activ si ma bucur ca exista astfel de evenimente care scot oamenii din casa. Desi, traficul aglomerat, drumul prost si vremea a facut riscanta continuarea drumului catre Bucuresti, fiind justificat sa oprim la Targoviste, am vazut oameni tristi ca intrerup calatoria, ceea ce e un semnal foarte bun pentru mine. Cand ne-am intors in Bucuresti, am debarcat la Baneasa si am fost surprinsa de zgomotul multimii, deoarece ne obisnuisem cu linistea din creierul muntilor, acolo unde nu eram decat noi si lantul de la bicicleta :)

Recomand iesirile astea tuturor celor care vor sa faca miscare, sa intalneasca oameni noi, sa cunoasca si alte povesti din afara cercului cunoscut de prieteni, sau pur si simplu celor care vor sa isi depaseasca limitele. Tin minte ca dupa tura de la mare, unde am facut 300km in acele doua zile, am fost atat de entuziasmata si plina de satisfactie incat ma gandeam ca in astfel de momente, aceasta stare este incompatibila cu rautatea, invidia, cristica sau orice alta stare negativa. Poate ca ar trebui ca noi oamenii sa cautam astfel de stari mai des. Nu o sa le gasim usor, tocmai pentru ca ele presupun efort si oamenii fug de efort. Dar "normality is the route to nowhere".