Mi-am pus în gând atâtea lucruri mărețe... Lucruri care încep și se
termină cu Antarctica. Mă desparte aproape o lună de cea mai mare provocare a
mea.
Nici nu îmi mai amintesc cum a început totul, doar că,
într-o dimineață de februarie, după o noapte de frământări, în care m-am gândit
și regândit, am hotărât: Mă înscriu la
cursa din Antarctica!
Dar ceva m-a lovit precum un fulger. Pe site,
organizatorii anunțau că nu mai sunt locuri în concursul de anul acesta. Nu-mi
venea sa cred! Simțeam cum cerul se năruie deasupra mea, mai ales că nu eram
sigură dacă pot sau nu să fac rost de bani pentru două taxe de înscriere.
Cu toate acestea, mi-am luat inima în dinți și mi-am
zis că trebuie să-mi încerc norocul. Le-am scris organizatorilor că vreau să
particip la ambele curse, în cazul în care se eliberează vreun loc.
La câteva minute, primesc și răspunsul lor. Inima-mi
bătea cu putere, de parcă întreaga viață depindea de ce scrie acolo. Am deschis
mail-ul cu teamă și l-am citit greu, cu respirația tăiată de nerăbdare. Nu mai
erau locuri, puteam doar să încerc la anul.
Însă nu. Cu încăpățânare, mi-am jucat și ultima carte:
le-am mulțumit pentru răspuns și le-am reamintit că m-aș bucura să fiu trecută și
pe lista de așteptare, dacă este vreuna.
Speranța
moare ultima, spune un proverb românesc. La mine nu mai era niciun
gram, mai ales că trecuseră 5 săptămâni și nu aveam vreo veste.
Până într-o zi! 23 martie mi-a schimbat viața! Atunci
am primit cel mai așteptat răspuns din viața mea: Am găsit un loc liber pentru dumneavoastră. Mai sunteți interesată?
Am citit fraza de 10 ori, am inspirat și respirat atât
de greu, încât simțeam că mă sufoc. Era
un loc liber în concurs. Era pentru mine,
îmi repetam continuu. Nici nu am mai stat pe gânduri și mi-am trimis datele, împreună
cu asigurarea de viață. Eram oficial înregistrată în cursă, urmând să achit
înscrierea în mai multe tranșe, până la data începerii concursului.
Antarctic Ice Marathon a devenit cea mai arzătoare dorință a mea datorită lui Andrei Roșu. El a fost
primul român ajuns pe tărâmul înghețat, care a participat la 7 maratoane, 7
ultramaratoane, pe 7 continente.
După ce ne-a povestit, mie
și colegilor de serviciu, experiența lui, am simțit că ne leagă ceva puternic: alergatul.
În doar două ore, el devenise modelul meu. I-am căutat blogul și am început să-i
citesc sfaturile și poveștile trăite, cu plăcere și curiozitate. Simțeam
că răsfoiesc un roman, iar fiecare articol reprezenta o nouă filă dintr-o acțiune
captivantă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu